Ce săptămână plină am avut! Miercuri și joi am fost la GrowthCon, printre puținele evenimente de marketing din Transilvania. Prima zi a fost conferința propriu-zisă, iar în a doua am fost ochi și urechi la workshopul de storytelling susținut de Andrei Țigănaș și cel axat pe crearea de caruseluri mișto cu Diana Catrina.
Am lăsat în două postări câteva idei pe care le-am lust cu mine de la evenimentul ăsta, îngrijit de Robert Katai și echipa lui.
Printre astea, am reușit s-ajung la Digger, cel mai recent film regizat de Alejandro González Iñárritu (îmi place regizorul), cu Tom Cruise în rol principal. Ce delir, ce satiră, cât grotesc, ce caricatură la adresa tuturor oligarhilor și politicienilor cu apucături de Mesia. Singura diferență între scenariul din film și realitate e că încă nu ni s-a întâmplat.
Ce ne mai rămâne? Capacitatea să râdem de mizeria la care s-a ajuns. După ce vezi filmul ăsta vrei să crezi că e doar ficțiune, dar nici departe nu suntem. Și ce monolog dureros de adevărat și actual a avut Tom de interpretat. Asta a fost partea mea preferată din film.
Am văzut și păreri contra, că n-au zis nimic nou prin filmul ăsta, că-i exagerat, că, că, că… Eu n-am simțit nevoia să-mi spună ceva nou, mi-a plăcut așa cum e. Poate-l mai apuci și tu la Cinema Arta sau Victoria, în caz că nu l-ai văzut deja.

Dacă aflu de alte evenimente pe parcursul săptămânii, le voi pune în articolul de pe site – să mai faci câte-un popas și acolo.

Luni, 26 octombrie
🤸 Atelier de mișcare cu Hunor Varga în perioada 26-29 octombrie de la ora 17:00 la NON Centru de Arte Performative. Un atelier de mișcare susținut de Hunor Varga, coregraf emergent și performer. Vom lucra în perechi, cu exerciții de partnering, schimburi de greutate, sărituri și elemente de acrobatică soft. Ne vom concentra pe felul în care preluăm și oferim sprijin, cum ne folosim de impuls și cum ne coordonăm cu un partener, cu timp pentru încercări și joacă.
🤲 Open workshop. Movement Theatre: “Sequencing. Dynamic dramaturgy through movement” de la ora 17:00 la REACTOR. Exercițiile prezentate urmăresc să acopere o gamă largă de resurse tehnice și expresive, care pot îmbogăți antrenamentul zilnic atât al actorului, cât și al celui care nu este actor. Înțelegând acest antrenament ca pe un proces creativ de autocunoaștere, de „a învăța să înveți” și chiar de transcendență a propriei ființe, a propriului „Eu”, atelierul propune o platformă pentru dezvoltare și creație, care lasă loc unor combinații nelimitate.
🗣️ Lectură și dialog cu Lavinia Bălulescu | Serile Subtext de la ora 18:30 la Cărturești Hintz. Vom vorbi despre transformare, identitate și despre versiunile noastre care se schimbă, se pierd sau se reconstruiesc de-a lungul timpului. Vom porni și de la cel mai recent volum al său, cineva strânge în pumn inima mea. cine, un volum care deschide spații de reflecție în jurul vulnerabilității, al schimbării și al felului în care experiențele personale ne modifică, uneori definitiv.
🎭 Romeo și Julieta (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților. Cel mai amplu și ambițios proiect semnat până acum de regizorul Toma Enache și producătorul Pepino Popescu, spectacolul aduce în fața publicului forța teatrului clasic autentic într-o formă vizuală impresionantă. Prin utilizarea a 8 ecrane de proiecție și 3 videoproiectoare, scena se transformă într-un univers viu, în care Verona și drumurile iubirii celor doi prind viață chiar în fața dumneavoastră. O fuziune între teatru și film, în care emoția se trăiește live, iar imaginea capătă amploarea cinematografiei.
🎵 R.E.M. - Automatic For The People (cu plată) de la ora 19:00 la MuFA. “Automatic for the People” este al optulea album de studio al trupei americane de rock alternativ R.E.M., lansat pe 5 octombrie 1992 de către Warner Bros. Records. Este considerat pe scară largă unul dintre cele mai bune albume ale anilor ‘90 și un punct de referință în istoria muzicii rock.
🎥 DIESEL - Un motor pe două roți (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA, în prezența lui Bogdan Duca, protagonistul poveștii, și a regizorului Silviu Naicu. Ciclist de mountain bike din Bacău, Bogdan a devenit de două ori campion național la maraton MTB, în 2020 și 2025. Însă, chiar și atunci când încă poate câștiga, alege una dintre cele mai dificile decizii pentru un sportiv: retragerea. DIESEL depășește granițele sportului și spune o poveste despre muncă, identitate, prietenie, sacrificii și generația care a construit ciclismul de performanță din România.
🎭 Camuflare (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar. Vara anului 1941, Budapesta. Orașul trăiește sub regimul camuflajului de apărare antiaeriană: ferestrele acoperite, lumina aprinsă înăuntru. Personajele lui György Spiró se confruntă, în această obscuritate, cu deciziile posibile ale individului neputincios, lăsat la discreția istoriei. Conform lui Imre Kertész, piesa vorbește despre același lucru ca și istoria epocii noastre: conflictul dintre nebunia distrugătoare și rațiunea creatoare. Acest conflict nu se desfășoară pe câmpuri de luptă, ci în dialoguri: ritmul replicilor, tăios de precise, este inima spectacolului. În regia lui Vlad Massaci, singurătatea și limbajul se amplifică reciproc. Cu cât vorbesc mai mult personajele, cu atât celălalt devine mai de neatins. Comunicarea — adăpost și capcană. Claustrare, temeri nerostite, confruntarea dintre rațiune și puterea irațională — nu sunt experiențe la trecut. Un spectacol despre cum poate fi răsturnată radical soarta unui individ într-o noapte — ba chiar în câteva ore.
🖼 INNER LANDSCAPES Dialogues #3 (cu programare) la Camera. Proiect realizat de Martyna Benedyka, Alexandra Mărgărint și April Ibinceanu. Proiectul se bazează pe un schimb continuu între cele trei artiste, în care conversația devine atât metodă, cât și material. Fiecare lucrare este asemenea unei voci – uneori tăcută, alteori îndrăzneață – dar întotdeauna conștientă de prezența celorlalte. Schimbul dintre artiste, prin gesturi, texturi, tăceri și sunete, devine un spațiu intim în care vulnerabilitatea nu este expusă privirii și judecății celorlalți, ci este păstrată cu grijă și respect. Proiectul se adresează unui public larg, incluzând pacienți aflați în recuperare după intervenții chirurgicale sau tratamente oncologice, persoane care trăiesc cu probleme de sănătate mintală, personal medical, studenți, adolescenți și adulți. Publicul este invitat într-un spațiu reflexiv, în care vulnerabilitatea este percepută ca o condiție umană comună.
🖼 Coregrafia forței - Szilárd Gáspár (intrare liberă) la Meron Gallery. În „Coregrafia Forței”, mișcarea și nemișcarea coexistă. Fotografia este statică, dar păstrează energia, presiunea și viteza care au precedat-o. Forța trece din corp în material, din material în imagine și, mai departe, în experiența privitorului. Expoziția cartografiază astfel trei ipostaze ale aceluiași corp - boxul, sculptura și performance-ul - și urmărește felul în care energia circulă între experiență, materie, imagine și percepție.

Marți, 27 octombrie
🎭 9 RUȘINI și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României (cu bilet) de la ora 18:00 la Teatrul Național Cluj. 9 ruşini și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României reprezintă un tip de shadow work istoric teatral. O căutare sub preșul istoriei a întâmplărilor ascunse din rușine, dar care continuă încă să existe și să ne definească din umbra trecutului. Rușinile încetează să mai aibă putere asupra noastră doar atunci când le scoatem la lumină, le discutăm și le acceptăm. Reprezentația va fi urmată de o sesiune de Q&A cu echipa artistică.
🎤 Transylvania Spoken Word (intrare liberă) de la ora 18:00 la Atelier Cafe. Într-o lume în care e greu sǎ ții pasul cu progresul tehnologic, un lucru rămâne neschimbat - suntem oameni într-o lume de oameni. Un eveniment marca Transylvania Spoken Word, care îi aduce pe scenǎ pe Maria Ungureanu, Tina Suciu, Paul Cristian și Cǎtǎlin Iovu. Descoperǎ 4 perspective diferite, într-un show de spoken word poetry ce te va transporta înapoi într-o lume analog, în sânul prietenilor și oamenilor frumoși, cu emoții pe fațǎ și vibrații în inimǎ.
🗣️ Putem separa opera de autor? O dezbatere pornind de la cartea lui Gisèle Sapiro de la ora 18:00 la Book Corner Librarium. Putem separa opera de autor? Putem judeca o operă independent de biografia, convingerile sau acțiunile celui care a creat-o? Și ce se întâmplă atunci când valoarea artistică a unei opere intră în contradicție cu judecățile noastre morale sau politice asupra autorului? Alisa Tite, Emanuel Modoc și Radu Toderici vor discuta implicațiile acestei dificile operații de separare, dar și condițiile sociale, istorice și politice în care operele sunt produse, receptate și judecate. Folosind instrumentele de analiză sociologică și interpretare critică propuse de Gisèle Sapiro, discuția își propune să depășească opoziția simplificatoare dintre autonomia operei și responsabilitatea autorului, explorând contradicțiile care traversează raportul dintre creație, morală și politică.
🎵 The National - Boxer (cu plată) de la ora 19:00 la MuFA. “Boxer”este al patrulea album de studio al trupei americane de indie rock The National, lansat pe 22 mai 2007 prin casa de discuri Beggars Banquet Records. Recunoscut drept albumul care a transformat grupul dintr-o trupă underground într-un nume de referință al rockului alternativ din secolul XXI, Boxer se remarcă prin orchestrațiile rafinate, ritmurile de tobă hipnotice și versurile pătrunzătoare interpretate de solistul Matt Berninger. Audiție de album prezentată de Patricia Labou.
🎭 Marile A - un cabaret despre adicție (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. MC Pasiune, cunoscut fanilor din Marele B – cabaretul despre burnout, are acum probleme mari cu consumul de substanțe. Mai ales cu ceva foarte nasol numit SPER – sperăm că nici n-ați auzit de el. Așa că are nevoie (din familie, din bloc, din partea statului, din mare) de un Salvator sau o Salvatoare. Cine credeți că va fi, oare? Cu: Adonis Tanța, Cristina Tureanu, Paula Maria Seichei, Rácz Endre și Renata Burcă.
🎥 The Love Witch | Female Rage (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Elaine, o tânără vrăjitoare obsedată de găsirea iubirii perfecte, folosește poțiuni și ritualuri pentru a-i seduce pe bărbații pe care îi întâlnește, dar dorințele ei romantice capătă rapid consecințe mortale. O comedie horror seducătoare și stilizată despre iubire, obsesie și fanteziile romantice.

Miercuri, 28 octombrie
🗣️ Culture & Well-being Forum 2026 (acces gratuit, pe bază de înscriere) de la ora 9:00 la Pavilionul Tinerilor. 09:30–09:40 | Introducere. Deschidem forumul cu o experiență practică și formularea întrebării centrale: Ce contexte sociale, culturale și comunitare putem crea pentru a susține sănătatea mintală și bunăstarea tinerilor? 09:50–11:00 | Starea de bine se construiește în comunitate. Perspective care aduc dovezi și experiențe despre felul în care diferite modele de intervenție artistică și participare culturală pot susține sănătatea mintală și starea de bine a tinerilor. 11:00–11:20 | Pauză. 11:20–13:00 | Masă rotundă: Un model local de prescripții socio-culturale pentru tineri. O conversație despre cum poate funcționa, în practică, un mecanism care conectează tinerii, inclusiv pe cei aflați în situații de vulnerabilitate, cu oportunități culturale, artistice, sportive și comunitare în Cluj-Napoca. 13:10–14:00 | Prânz. 14:00–15:40 | Policy dialogue: De la inițiative la ecosisteme. Un dialog despre condițiile care fac posibilă colaborarea durabilă dintre cultură, sănătate, educație și domeniul social și despre rolul politicilor și instituțiilor publice în construirea unor astfel de ecosisteme, organizat sub umbrela Centrului pentru Cultură, Sănătate și Bunăstare Socială.
🖼 Altoi / Adriana Popescu (intrare liberă) de la ora 15:00 la Parter Gallery.
🧠 Digital Detox Program - redu timpul pe social media (cu plată) de la ora 18:00, online. Programul include 8 întâlniri online, live pe Zoom, fiecare cu o durată de două ore, precum și înregistrările tuturor sesiunilor și materialele și fișele de lucru necesare. Pe toată durata programului, ai acces la un grup de Telegram în care primești suport direct de la un psihoterapeut. Ultima întâlnire este una de tip booster, dedicată întrebărilor tale și discutării cazurilor concrete și a blocajelor întâmpinate pe parcurs. În programul Digital Detox, lucrăm pe trei direcții complementare: tehnică, psihologică și comportamentală. Pe partea tehnică, configurăm telefonul și laptopul pentru a reduce tentațiile digitale, atât pe Android, cât și pe iPhone. Testăm aplicații și extensii și le alegem în funcție de nevoile tale. În plus, folosim setări validate științific, care ajută la eliminarea notificărilor și a altor stimuli digitali (nudge-uri) care întrețin comportamentele problematice, inclusiv scroll-ul compulsiv. Pe partea psihologică, învățăm cum apar schimbările de durată, folosind modelul stadiilor schimbării, și analizăm funcțional propriul consum de telefon pentru a înțelege ce îl declanșează și ce îl menține. Identificăm și modificăm gândurile care susțin acest comportament, învățăm să reducem vinovăția asociată timpului petrecut pe telefon și folosim exerciții din psihologia pozitivă pentru a ne seta intenții și a ne crește motivația. Prin exerciții psihoterapeutice inspirate din schema therapy, dezvoltăm reziliența în momentele de craving (impulsul puternic de a verifica telefonul). Totodată, explorăm trăsăturile de personalitate și strategiile care funcționează cel mai bine pentru fiecare dintre noi. Pe partea comportamentală, reorganizăm spațiile în care tindem să folosim telefonul și plasăm alternative analogice exact în locurile în care apare impulsul de a-l verifica. Între sesiuni, vei avea teme de casă scurte, care te ajută să aplici în viața de zi cu zi ceea ce înveți.
🎭 Cântece de speriat frica (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. „E o încercare de a «traduce» în cântec o mică parte a universului Hertei Müller, e privirea cu care i-am citit textele și rezultatul felului în care am simțit poezia ființei ei puternice și fragile. Micul spațiu al sălii Euphorion îi invită pe spectatori în interiorul lumii propuse de noi, printre cuvinte, lumini, pași, respirații, instrumente, întâmplări, personaje și batiste.” (Ada Milea)
🎭 Orașul nostru (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar. „Orașul nostru este o piesă ludică și emoționantă care ne îndeamnă să ne trezim și să începem să ne trăim viața cu adevărat. Piesa în trei acte începe în anul 1901. Emily, îndrumată de Regizoarea tehnică, își reexaminează viața simplă, parcursul ei fiind străbătut de noi începuturi și sfârșituri. Însă călătoria ei este una plină de surprize, pe măsură ce amintirile se transformă în realitate. Abordarea mea reprezintă o continuare a acestei tradiții, aducând un suflu nou, prin perspectiva mea unică de regizoare americană care a crescut într-un orășel precum cel din piesă. Acum zece ani am fost studentă la masteratul de regie al lui Gábor Tompa la UC San Diego. În colaborare cu artiștii extraordinari ai Teatrului Maghiar de Stat Cluj, spectacolul nostru explorează paradoxul dintre viață și moarte prin parcurgerea momentelor de suferință și singurătate, îngrijorare și așteptare, iar mai apoi joacă și liniște.” – Jesca Prudencio, regizoarea spectacolului
🤸 Repetiție deschisă: Ce se poartă anul ăsta? Rușinea de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Chiar dacă lucrarea este deja finalizată și a mai fost prezentată publicului, fiecare reluare presupune un proces de reîntoarcere la material: corpul trebuie să-și amintească, energia trebuie regăsită, iar detaliile se reactivează prin repetiție. În cadrul acestei repetiții deschise, publicul este invitat să vadă ce se întâmplă înainte ca un performance să ajungă din nou în fața spectatorilor: încălziri, fragmente, ajustări, încercări și momente în care artista se reconectează la universul lucrării. Un performance de teatru-fizic, un one woman show despre cum e să trăiești într-un corp care nu se încadrează în „standard”. Mișcarea, vocea și imaginile spun împreună un adevăr crud, dar necesar: corpul nu e decor, e luptă și eliberare.
Dacă CooltCluj îți face inboxul mai interesant și te ajută să rămâi aproape de artă și cultură, orice donație e un mic cadou care mă ajută să duc mai departe acest proiect.

Joi, 29 octombrie
🧠 Călătoria Eroinei – Atelier de scriere și explorare psihologică (cu plată) de la ora 18:00 la Psiholab. Atelierul e potrivit pentru tine dacă îți dai seama că ți-ar plăcea să știi mai multe despre povestea ta de viață într-un alt mod, ești un entuziast al miturilor, legendelor și folclorului și te interesează să explorezi tiparele universale și semnificațiile din spatele acestor povești, îți plac scrisul și storytelling-ul, te interesează psihologia, arhetipurile, inconștientul colectiv și modul în care acestea se aplică în comportamentul uman sau ți-ar plăcea să participi la un eveniment într-un cadru intim, cu un grup restrâns și spațiu pentru discuții profunde.
📚 N’autor în turneu cu Raluca Nagy & Mihaela Buruiană de la ora 18:00 la Cărturești Hintz. Cele două scriitoare se află în turneul de promovare a celor mai recente volume pe care le semnează, „Singurul adult din Cămin”, respectiv „Undeva, la marginea lucrurilor”, ambele apărute în imprintul n’autor al editurii Nemira în toamna acestui an. Alături de cele două autoare va fi prezentă și va modera dialogul Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor. Turneul Ralucăi Nagy și al Mihaelei Buruiană aduce față în față două perspective asupra legăturilor dintre generații și asupra felului în care ceea ce primim de la cei dinaintea noastră ajunge să ne modeleze alegerile, apropierea de ceilalți și, de cele mai multe ori, chiar și felul în care ne privim pe noi înșine. În întâlnirile cu cititorii, cele două autoare vor deschide o conversație despre femei, relații, grijă și vulnerabilitate, dar și despre ce alegem să ducem mai departe și ce avem curajul să lăsăm în urmă.
🎭 Nézőművészeti Mesterkurzus ◾️ Masterclass - Arta Spectatorului de la ora 18:30 la Planetarium. Spectacol de teatru de pub după piesa „Nézőművészeti Főiskola” de István Tasnádi. Spectacol în limba maghiară, cu subtitrare în limba română. Ce a dus la închiderea teatrelor? Ce s-a întâmplat după Marea Închidere? Cu ce își ocupă oamenii timpul acum, când nu mai există teatru? Răspunsul la aceste întrebări este esențial pentru a înțelege de ce formarea profesională a spectatorilor a devenit vitală. Trainerii noștri, cu toată competența, experiența și devotamentul lor, lucrează neîncetat pentru a recruta cât mai mulți participanți dornici să devină adevărați spectatori profesioniști.
🎵 Trentemøller - Into the Great Wide Yonder (cu plată) de la ora 19:00 la MuFA. “Into the Great Wide Yonder” este al doilea album de studio al muzicianului electronic danez Trentemøller. Lansat oficial pe 28 mai 2010 sub propria casă de discuri, In My Room, materialul marchează o îndepărtare parțială de la techno-ul minimalist de pe albumul de debut The Last Resort (2006), adoptând o estetică mult mai cinematică, zgomotoasă și influențată de rock alternativ și shoegaze. Deși albumul sună grandios, ca o producție realizată într-un studio costisitor, toate piesele au fost înregistrate chiar în apartamentul său din Copenhaga. Pentru a obține un sunet cald și analogic, Trentemøller a folosit instrumente diverse — de la theremin până la cutii muzicale vechi — și a trecut piesele digitale finale pe bandă analogică magnetică prin preamplificatoare vintage. Audiție de album prezentată de David Stroe.
🤸 No.oN | Claire Huber (FR) // premieră [Dance in TRANZIT] de la ora 19:00 la Casa Tranzit. „No.oN este o piesă care a pornit de la recunoașterea unui „nu”! De la refuzul consimțământului corpului care îi este cerut unui performer: infama sa „disponibilitate”. De la refuzul atotputerniciei ritmurilor regulate, care contrazic cele mai insidioase impulsuri ale noastre. De la refuzul alinierii dorințelor noastre la o lege comună a corpurilor. De la refuzul unisonurilor, al marșurilor, al măsurilor în patru timpi… Cu toate acestea, în loc să caut de ce refuzăm ceea ce ne oprimă sau o alternativă la această opresiune, am vrut să explorez refuzul în sine. Mi s-a părut un semnal vag definit: „Nu pot să fac asta, corpul meu nu vrea”. Mai mult decât atât, el dezvăluia implicit o fațetă a corpului, cea care spune „nu”: o fațetă care apare atunci când corpul nu urmează înaintarea impusă, când nu digeră, când se poticnește, când se bâlbâie. Atunci când materialitatea sa se confruntă cu dorințele noastre și le limitează, în ritmul neregulat al prăbușirilor și al ridicărilor sale. În viziunea mea, aici se află posibilele semințe ale unor corpuri insurgențe. Prin acel „nu”, corpul nu afișează o anomalie, ci, dimpotrivă, un limbaj propriu, o expresie a negației care este întotdeauna legată și împletită cu opusul său cel mai celebrat: fluxul, mișcarea neîntreruptă înainte, curgerea.” (Claire Huber)
🎥 Proiecție unică: The Devils / Diavolii (1971) | Cinemateca TIFF (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Ken Russell transformă un episod real de isterie religioasă într-un coșmar cinematografic despre fanatism, dorință și putere, o experiență radicală care continuă să provoace și astăzi. Despre film: În Franța secolului al XVII-lea, preotul Urbain Grandier devine ținta unor acuzații de vrăjitorie și posedare demonică.
Pont: Newsletterul No bine, Cluj – cuprinde principalele știri naționale și locale ale săptămânii, comentate cu umor.

Vineri, 30 octombrie
🎥 Ziua ARTA: 113 ani | Meet & Greet cu echipa + proiecție de film (cu bilet) de la ora 18:00 la Cinema ARTA. Vino să ne cunoaștem (mai bine). Să povestim despre noi, despre voi, despre ce vă place cel mai mult, despre ce am putea face mai bine. Proiecție film „The Tin Drum”, în cadrul Dialoguri: filme și cărți | 19:00: Seara continuă cu adaptarea lui Volker Schlöndorff după romanul lui Günter Grass, o poveste care a trecut din carte pe ecran și a rămas la fel de greu de ignorat. Un film bun de văzut și, mai ales, de vorbit după ce se termină.
🎭 Visul (bilete cu valoare 0 sau bilete susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. O clasă de actorie se pregătește de spectacolul-examen, „Visul unei nopți de vară”. Școala e plină de zvonuri, repetițiile de revelații și nopțile de neliniște. Limitele dintre teatru și viață, dintre școală și viață personală, dintre normal și anormal se contopesc și dispar. Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului „Zonă de siguranță”, care are ca temă de cercetare abuzurile de putere ce pot apărea în mediul universitar, în special în cadrul facultăților cu profil artistic.
🎭 OVERTIME (cu bilet) de la ora 19:00 la ZIZ – Art and Social Area. Cum ne afectează presiunea permanentă de a performa? Unde se află granița dintre împlinirea profesională și epuizare? OVERTIME explorează suprasolicitarea, relația noastră cu munca și modelele de muncă ce ne definesc viața de zi cu zi. O echipă de treisprezece artiști de vârste diferite își chestionează modelele, obiceiurile și tiparele de muncă, investigând efectele acestora asupra lor înșiși și asupra celor din jur. Spectacolul își propune să ridice o serie de întrebări legate de suprasolicitarea prin muncă, ale căror răspunsuri nu pot fi decât extrem de personale. Prin fragmente juxtapuse în care narațiunea este înlocuită de conexiuni senzoriale și asociative, OVERTIME se adresează publicului cu întrebarea: Și viața mea, unde e? Spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română.
🎶 Baba Dochia (cu bilet) de la ora 19:00 la Machines Venue.
🎥 The Tin Drum | Toba de tinichea (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema ARTA. Oskar Matzerath este un băiat cu totul ieșit din comun. Refuzând să iasă din pântecul mamei sale, Agnes, până când aceasta nu i-a promis un tambur de tablă, Oskar ezită să intre într-o lume pe care o vede plină de ipocrizie și nedreptate și jură, la a treia sa aniversare, că nu va crește niciodată. În mod miraculos, dorința i se împlinește. Pe măsură ce naziștii ajung la putere în Danzig, Oskar se hotărăște să rămână copil, bătând neîncetat în tamburul său de tablă și țipând în semn de protest împotriva haosului care îl înconjoară. (Rotten Tomatoes)
🎭 Abigél (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar. În timpul anilor tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, o tânără fată pășește într-o lume nouă: Georgina Vitay este trimisă brusc de tatăl ei la școala de fete Matula, unde o așteaptă reguli stricte și nenumărate întrebări. De ce trebuie să fie despărțită de cei dragi? în cine poate avea încredere într-o epocă în care fiecare secret poate salva o viață? Speranța este întruchipată de un ajutor invizibil: Abigél, misterioasa statuie de piatră la care elevele pot apela întotdeauna pentru a primi încurajare. Pentru Gina, rebelă și veselă, Matula pare inițial o închisoare. Dar, prin încercările și greutățile prin care trece, adevărata față a școlii i se dezvăluie încet. Prietenii, secretele, solidaritatea și sprijinul lui Abigél dovedesc că comunitatea pe care o respinsese inițial devine de fapt un refugiu și un nou cămin. Aici ea învață ce înseamnă să-și asume responsabilitatea, să ia apărarea altora - și că eroismul constă uneori în tăcere și perseverență.
🤸 No.oN | Claire Huber (FR) // premieră [Dance in TRANZIT] de la ora 19:00 la Casa Tranzit. „Într-adevăr, pentru mine, interpretarea unui poem implică mult mai mult decât întâlnirea lui cu vocea mea. El este imediat angrenat într-un corp, într-un spațiu, într-un dispozitiv. În No.oN, continui să cercetez ce înseamnă un corp care spune și modul în care ritmul unui corp nu produce doar o voce, ci reconfigurează și limbajul și sensul. Nu este nicidecum de la sine înțeles că gestul corespunde cuvântului, iar acest lucru necesită o reconstrucție coregrafică a ansamblului dintre voce și mișcări. Dacă există o etică a rostirii exact a ceea ce vreau să spun, „corpul care spune nu” ne permite să ne reconectăm atât la expresia celor mai fragile ezitări ale noastre, cât și la posibilitățile noastre colective și individuale de rezistență.” (Claire Huber)
🎶 Nuanțe • Lansare de album (cu bilet) de la ora 21:00 la FORM SPACE. După 3 single-uri lansate, care au fost prezentate deja publicului în cadrul turneelor pe care trupa le-a avut prin țară, piteștenii de la Nuanțe lansează albumul cu numărul patru, intitulat “Peren”, fiind totodată cel mai lung material discografic al lor și care conține 11 cântece, care te vor transpune într-o poveste plină de: iubire, dor, nostalgie, lubricitate, obsesie, regret și regăsire.

Sâmbătă, 31 octombrie
🎭 Ifjú barbárok | Tinerii barbari (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar. „Inspirat din viața lui Béla Bartók și cea a lui Zoltán Kodály, pe baza unui text de Miklós Vecsei H. și a improvizațiilor ale echipei de creație Am decis să intitulăm acest spectacol Tinerii barbari. Nu avem intenția de a relata viețile lui Bartók și Kodály, ar fi imposibil, și nu avem nicidecum intenția de a spune o poveste sau de a scrie un musical. De fapt, demersul nostru este lipsit de scop, nu duce nicăieri, nu am găsit niciun mesaj de transmis sau lucruri de zis. Am căutat ecouri care să rezoneze astăzi în aceeași măsură în care o făceau acum o sută de ani.” – Vidnyánszky Attila jr. – regizorul spectacolului
🎭 Vérmedve | Werebear | Comedie horror de la ora 19:00 la ZIZ – Art and social area. Trupa Váróterem Projekt, sub conducerea regizorului Imecs-Magdó Levente, se pregătește pentru premiera piesei Ursul de Anton Pavlovici Cehov. Levente știe că, dacă spectacolul nu va avea succes, cariera sa de regizor va lua sfârșit. Se teme de premieră, dar nu suficient… Nici nu bănuiește că asupra trupei planează pericole mai întunecate decât eșecul și că nu toată lumea va supraviețui reprezentației.
🎥 Cine-concert LIVE The Cabinet of Dr. Caligari (1920) by Andrei Rublev x Machedon | Cinemateca TIFF (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Despre film: Francis, un tânăr, rememorează experiențele înfiorătoare prin care el și logodnica sa, Jane, au trecut de curând. Împreună cu prietenul său Alan, Francis vizitează Cabinetul doctorului Caligari, o atracție de bâlci în cadrul căreia misteriosul doctor îl prezintă publicului pe Cesare, un somnambul pe care îl trezește pentru câteva clipe din somnul său asemănător morții. Despre artiști: Printre cele mai noi nume care se remarcă pe scena post-punk din România, Machedon a câștigat notorietate în underground și a devenit viral cu piese precum „Cadavre”, „valurile” și „mi-am pierdut inima pe undeva”.

Duminică, 1 noiembrie
🎥 Knit In Cinema #7: A Crafty Movie Morning (cu bilet) de la ora 10:45 la Cinema ARTA. Proiecție a filmului Edward Scissorhands (1990), o poveste tandră și puțin ciudată a lui Tim Burton despre un băiat cu foarfece în loc de mâini, care încearcă să-și găsească locul într-o suburbie colorată. Cum facem? Păstrăm lumina în sală exact cât să vezi firele și mâinile, dar să te lași și cuprins de nostalgia de pe ecran. Ce să aduci? Orice proiect ai în lucru: tricotat, croșetat, broderie, mending sau orice altceva te pasionează și poți face în timp ce urmărești un film.
🎟️ Music Gallery - Focus: România | expoziție interactivă despre muzica din România la Edison House of Music. Timp de o lună, veți găsi în galeria noastră povestea vinilului în România, ce a însemnat Phoenix în poziționarea rockului românesc, cum hip-hop-ul și casetele au mers (din) mână în mână, de ce Pablo Casals l-a numit pe Enescu cel mai mare fenomen muzical de la Mozart încoace sau cum Johnny Răducanu, dacă ar fi trăit în altă perioadă, ar fi fost invitat la toate marile festivaluri de jazz.

Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.

📌 Poate nu știi: de două ori pe lună trimit Coolturalist, newsletterul cu noutăți din artă și cultură, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite (de la care ai ce învăța) și recomandări de ce să mai citești, vezi sau încerci. Te poți abona aici.
Pe duminica viitoare! 🌞






