CooltCluj #56 – Evenimente culturale
Săptămâna 1-7 septembrie 2025 | Ghidul evenimentelor culturale din Cluj
Mi-era dor de o nouă ediție CooltCluj. Și-am lucrat la newsletterul de azi din mijlocul naturii, al mirosului de roșii și bulion făcut la foc de lemne. Și nici că se putea mai frumos – azi e și ultima zi de vară. Mâine începe toamna, urmează să înceapă stagiunea la teatru și doamna Toamnă să-și facă simțită încet prezența.
Dacă deschizi acest newsletter cu plăcere, îl consideri util și ai cules măcar o dată o idee de eveniment pe sufletul tău, am nevoie de ajutorul tău. Din orice parte ai privi-o, dacă ai ceva relevant de spus referitor despre ceea ce fac, m-aș bucura să-mi lași o recenzie aici.
Îți sunt recunoscătoare pentru fiecare cuvânt și gând pe care decizi să mi-l acorzi. ❤️
Dă mai departe ediția de azi și prietenilor tăi și fii primul din gașcă află ce mișcă prin oraș și vine cu veștile bune. Dacă aflu de alte evenimente pe parcursul săptămânii, le voi pune în articolul de pe site – să mai faci câte-un popas și acolo.
Luni, 1 septembrie
🌵 Expoziția de plante carnivore de la ora 9:00 la Grădina Botanică. Expoziția reunește peste 100 de plante carnivore, prezentate într-un decor care reproduce mediul lor natural. Vizitatorii pot descoperi atât specii tropicale, originare din Africa, America, Asia și Australia, cât și plante din zone temperate, inclusiv câteva aparținând florei României. Printre acestea se numără și specii cu mișcări spectaculoase, precum închiderea rapidă a capcanelor la simpla atingere. Poate fi vizitată în serele mici, până în 14 septembrie.
🖼️ În căutarea formelor neștiute la Parter Gallery. Școala de ceramică la care s-a format Titu Toncian – într-un climat politic și instituțional particular – este eminamente una a experimentului artistic multimedial, a interogării obiectului, a valorizării materialității și a căutărilor formale ce hibridizează sau transgresează medii artistice diverse. Poate fi vizitată până în 5 octombrie.
Marți, 2 septembrie
📖 Club de lecture | Coin du livre francophone de la ora 18:00 la Bookstory. Ce ai citit, ce ți-a plăcut, ce te-a emoționat, ce te-a impresionat? Mergi să-ți împărtășești ideile într-un cadru plăcut.
🎥 McCabe & Mrs. Miller | CultClassics (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Filmul spune povestea lui John McCabe (Warren Beatty), un aventurier cu vise de îmbogățire rapidă, care ajunge într-o așezare minieră din nord-vestul american și deschide un bordel cu ajutorul lui Constance Miller (Julie Christie). Relația dintre cei doi evoluează dintr-un parteneriat de afaceri într-o legătură complexă și emoționantă, pusă la încercare de venirea unei corporații care amenință să distrugă totul.
🎥 Proiecție unică: City of God / Orașul zeilor | Seria lunii: Heatwave (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Despre film: Buscapé este un băiat timid din cartierul mărginaș Cidade de Deus („Orașul Zeilor”) din Rio, care visează să devină fotograf și să scape de viața marcată de violență și razii ale poliției. În același timp, Dadinho, un puști de aceeași vârstă, își dorește să devină cel mai temut criminal din oraș. Sub influența șefilor de gașcă, el pornește pe drumul crimei, în timp ce Buscapé rămâne martor al transformării cartierului într-un tărâm dominat de violență și haos.
Miercuri, 3 septembrie
🎥 Proiecție specială: Oceanul cu David Attenborough (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Prin secvențe spectaculoase cu recife de corali și păduri de alge, Attenborough explică cum un ocean sănătos menține stabilitatea și prosperitatea întregii planete. Imagini cinematografice uimitoare și captivante surprind miracolul vieții subacvatice și dezvăluie, ca niciodată până acum, realitățile și provocările cu care se confruntă oceanul – de la tehnici de pescuit distructive până la pălirea în masă a recifurilor de corali.
Joi, 4 septembrie
🎭 Kids Thursdays – Pinocchio | teatru de păpuși de la ora 18:00 în Iulius Parc. A fost odată un bătrân tâmplar pe nume Geppetto, care a creat o păpușă din lemn. Dar păpușa nu era una obișnuită – se numea Pinocchio și visa să devină un băiat adevărat. Pe drumul spre visul său, a învățat ce înseamnă prietenia, sinceritatea și curajul… chiar dacă i-a mai crescut nasul din când în când.
🗣️ Meet the Artist: Lorelai Mursa, curator în dialog cu Andrada Lolu, artista (pe bază de înscriere) de la ora 18:30 la Meron Gallery. Pornind de la expoziția Renascence of Imaginalia, prezenta pana pe 24 septembrie la galerie, întâlnirea oferă publicului ocazia să descopere mai mult decât lucrările expuse – să pătrundă în universul personal și artistic al Andradei. De la copilărie, până la maturizarea ei creativă, de la influențele credinței și ale memoriei, la tehnicile și simbolurile care se regăsesc în lucrările sale, evenimentul va aduce în fața publicului o poveste de viață și de artă. Împreună cu Lorelai, Andrada va vorbi despre procesul ei artistic, despre Imaginalia ca teritoriu interior și despre felul în care pictura devine un dialog între vizibil și invizibil, între fragilitate și forță, între întrebări și revelații.
📖 Club de carte „Viața mincinoasă a adulților”, romanul Elenei Ferrante, de la ora 18:30 la Book Corner Librarium.
Vineri, 5 septembrie
🪴 Napoca Bonsai Expo 2025 în perioada 5-7 septembrie la Casino - Centru de Cultură Urbană.
🎭 9 RUȘINI şi alte tablouri scandaloase din istoria recentǎ a României (cu bilet) în 5 și 6 septembrie de la ora 19:00 la Edison Jazz Club. Este un spectacol în 2 părți, în seri consecutive și biletul asigură accesul în ambele seri. Durata primei seri: 1 orǎ şi 20 minute, urmate de discuții cu publicul, echipa artisticǎ şi un invitat special. Durata celei de-a doua seri: 1 orǎ şi 30 minute, urmate de discuții. Un tip de shadow work istoric teatral. O căutare sub preșul istoriei a întâmplărilor ascunse din rușine, dar care continuă încă să existe și să ne definească din umbra trecutului. Credem că rușinile încetează să mai aibă putere asupra noastră doar atunci când le scoatem la lumină, le discutăm și le acceptăm.
🎭 „Infernul” se joacă din nou (cu bilet) de la ora 20:00 la MINA Cluj. „Infernul” nu mai e doar un spectacol de teatru imersiv. E un fenomen. Un eveniment care a cutremurat deja sute de oameni și care revine, mai intens, mai profund, mai aproape ca oricând de public. Un spectacol total, în care TU ești parte din show. Cele 9 cercuri ale Iadului sunt proiectate 360 în jurul tău, pe picturile lui Ovidiu Avram. Jocul actorilor și muzica sunt tulburătoare. Experiența te răvășește.
🎥 Sorry, Baby - premieră de film + vinyl listening session (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. În debutul său în lungmetraj, scenarista și regizoarea Eva Victor o aduce pe ecran pe Agnes, o tânără profesoară de literatură care navighează printre complexitățile maturizării, identității și vindecării într-un mic oraș universitar din New England. O dramedie tandră și tăioasă despre reziliență, prietenie și acele momente tăcute care ne transformă în profunzime.
🎭 Choose me de la ora 21:00 la WonderPuck. Doi prieteni de o viață pornesc la drum cu mașina, fiecare cu o jumătate de inimă. La radio se aude o melodie din trecut, iar orașul ascunde atâtea vieți posibile. Între un smoothie din ce s-a ratat sau ce s-a împlinit – iubire, carieră, liniște – se ridică întrebările care dor și luminează deopotrivă: Tu ce ai ales? Tu ce alegi? Cine te-a ales? Un spectacol tandru despre prietenie, vulnerabilitate și alegerea de a fi împreună, cu muzică pop originală.
🎥 Movie Nights – Young Woman and the Sea de la ora 21:00 în Iulius Parc.
Pont: Newsletterul – cuprinde principalele știri naționale și locale ale săptămânii, comentate cu umor.
Sâmbătă, 6 septembrie
🎭 Premieră: Lalele, păsări și beton (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR de creație și experiment. Este 1 martie. Educatoarele cară în brațe kilograme de flori. Cineva moare. Altcineva face gogoși. Cineva face sex. Altcineva moare. Stuful în flăcări mistuie melci. Bătrânii se uită la Etno TV, mamele tinere își găsesc liniștea la H&M, șobolanii descoperă metode contraceptive. Cineva moare. Cineva supraviețuiește. E o pasăre. Pe beton. Înconjurată de pișat și lalele galbene.
🚲 FANTASY BIKE PARADE - Powered by RentE & Steampunk Transylvania de la ora 19:00 în Parcul Feroviarilor. Cum participi: decorează-ți bicicleta sau îmbracă-te într-un costum spectaculos și cucerește publicul.
Duminică, 7 septembrie
🎶 September Story | Concert (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. Pe scenă vor străluci interpreți cu o carismă aparte: solista Monica Anghel, baritonul Florin Estefan, și tenorii Cristian Mogoșan și Hector Lopez. Atmosfera va alterna între ritmuri pline de energie și momente de profunzime emoțională, toate unite de bucuria și căldura începutului de toamnă.
😊 Stand-up Comedy „În viața reală” (cu bilet) de la ora 20:00 la Klausen Pubhouse. Tudor, Paul și Traian și-au uitat parolele de la conturile de youtube și au venit de pe internet direct la Cluj.
Ți-a plăcut ediția de azi? Spune-mi aici, în câteva cuvinte 🙏🏻:
De vorbă cu Maria și Emi (Lumea pe fugă).
Călătoriile nu sunt doar bagaje și obiective bifate. Pentru Maria și Emi, ele au devenit un mod de a respira altfel, de a învăța lumea prin pași mărunți pe străzi necunoscute și prin povești spuse de oameni întâlniți întâmplător. S-au cunoscut în plină pandemie și au transformat dorul de ducă într-un stil de viață.
Azi, după 35 de țări și mii de kilometri străbătuți, încă privesc fiecare plecare ca pe o promisiune: că necunoscutul aduce nu doar adrenalină și curiozitate, ci și lecții de omenie, încredere și liniște interioară.
În interviul de mai jos descoperi cum arată lumea atunci când o privești prin ochii lor: cu bugete mici, dar cu inimi largi, cu planuri creionate, dar mereu deschiși pentru surprize. O conversație caldă, despre drumuri, oameni și acel sentiment că „acasă” poate fi oriunde, atâta timp cât ai pe cineva drag alături.
Coolturalist #24.
În cea mai recentă ediție Coolturalist găsești:
un cântec rap semnată de o voce feminină, care vorbește despre burnout și o petiție pentru legea burnout pe care o poți semna;
recomandări culturale variate – de la teatru și artă contemporană, la patrimoniu și poezie;
un interviu cu un artist anonim care și-a umplut orașul cu desene cu mesaj;
vești bune din educație, dans și știință;
un film inspirat dintr-un jaf real, care promite să stârnească discuții aprinse;
oportunități pentru trupele emergente și proiecte culturale care duc România pe harta Europei.
Și-aici niște fotografii de la țară, din bogățiile naturii:



Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
Pe duminica viitoare! 🌞