CooltCluj #67 – Evenimente culturale
Săptămâna 17-23 noiembrie 2025 | Ghidul evenimentelor culturale din Cluj
Cultura rămâne în picioare în țara asta datorită oamenilor care nu se lasă. Asta e una dintre concluziile studiului realizat de prietenii de la Centrul Cultural Clujean. Cei care rămân în sectorul cultural o fac din vocație, reziliență și pentru că munca aceasta le dă sens, chiar și atunci când cifrele nu-s prea roz.
De exemplu, venitul mediu net lunar este de 5.258 lei în sectorul public, 3.861 lei în ONG-uri și 3.178 lei pentru independenți, potrivit celor 321 de artiști și lucrători culturali care au fost incluși în studiu. Aproape toți muncesc peste 40 de ore pe săptămână, mulți ajung chiar la 60, însă fără a vedea vreo diferență în venituri.
Studiul radiografiază situația socio-economică și de sănătate a celor din domeniu: venituri, condiții de lucru, stare de bine, sănătate mintală și sentimentul de siguranță profesională. Îți recomand să-l frunzărești, că-i o radiografie bună a acestui sector.
Roma Heartbeat pregătește acum cea de-a doua ediție a evenimentului comunitar dedicat comemorării evacuării de pe strada Coastei (17 decembrie 2010), un moment care a schimbat viața a sute de familii și care continuă să definească relația orașului cu comunitățile rome. Pentru ca ediția să poată avea loc, colectivul organizează un fundraiser ce acoperă costurile logistice: transport, mâncare, spațiu, decor și materiale.
Beneficiarii sunt tineri dansatori din comunitatea Cantonului din Pata Rât, modele de talent, disciplină și demnitate. Evenimentul va include dans, poezie, discursuri, proiecția unui documentar și o discuție publică despre istorie, identitate și solidaritate. Creat de romi și pentru romi, Roma Heartbeat este un spațiu care pune în centru vocile rome și deschide conversații necesare despre intersecția dintre cultură, clasă socială, gen și queerness.
Contribuția ta înseamnă mai mult decât acoperirea unor costuri: înseamnă sprijin pentru vizibilitate, pentru artă ca instrument de schimbare și pentru o comunitate care își cere locul în oraș. Orice donație contribuie direct la organizarea ediției Roma Heartbeat 2 și completează fondurile strânse în seara evenimentului.
Dă mai departe ediția de azi și prietenilor tăi și fii primul din gașcă care află ce mișcă prin oraș și vine cu veștile bune. Dacă aflu de alte evenimente pe parcursul săptămânii, le voi pune în articolul de pe site – să mai faci câte-un popas și acolo.
Luni, 17 noiembrie
🖼️ Performing (un)expectations - expoziție colectivă de la ora 10:00 la La Cave. Performing (un)expectations pendulează între convenții performative și explorări personale – între acțiune și retragere, între a performa și a nu performa. Expune fragilitatea și absurdul efortului: ciclurile nesfârșite ale transformării, repetiției și adaptării. Reflectă asupra modurilor în care performăm munca, sarcinile și reușitele în condiții fluctuante de presiune, previzibilitate, oboseală și măcinare – acolo unde succesul și eșecul se estompează, iar nemișcarea poate fi la fel de încărcată ca acțiunea.
🎭 Cei trei asasini (cu bilet) de la ora 20:00 la Casa de Cultură a Studenților. Un spectacol ucigător de comic în care o soție, un amant și un soț pun la cale să se omoare unul pe celălalt. Un trio neajutorat în care nimeni nu știe cine pe cine urăște, cine pe cine iubește și cine poate comite cu adevărat o crimă. Barbara, o femeie naivă și foarte atrăgătoare, nu se poate hotărî dacă să rămână cu Tom, soțul ei, un bărbat onest și neîndemânatic, cu care este căsătorită de mulți ani, sau să-l părăsească pentru Jerry, dentistul ei incredibil de irezistibil. Totul se petrece într-o cameră de hotel în care nefericiții asasini se vor împiedica reciproc iar încercările de a se omorî unul pe celălalt eșuează de fiecare dată în mod hilar.
📖 Raftul Traducătorului cu Rareș Moldovan și Roxana Dreve | Mișcarea Pentru Lectură de la ora 18:00 la Sala Blaga, Facultatea de Litere Cluj. Invitați: Rareș Moldovan, traducător din limba engleză și Roxana Dreve, traducătoare din limbile scandinave. Întâlnirea va fi moderată de Alexandra Ionel, editor de carte și traducătoare din limba franceză.
🎥 IKEA Loves Wood | Q&A online cu Tom Heinemann și Ion Holban (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. IKEA folosește o cantitate uriașă de lemn: în fiecare secundă, tot anul, un copac este tăiat pentru producția de mobilă a gigantului suedez. Într-un an, asta înseamnă suficienți copaci pentru a înconjura globul de șapte ori, iar aproape 100% din lemn este certificat de Forest Stewardship Council (FSC). Totuși, documentarul ridică întrebarea dacă acest model de producție este cu adevărat sustenabil și dacă promisiunile companiei privind protejarea mediului pot fi crezute. Echipa a investigat activitatea IKEA din România, unde compania deține aproximativ 51.000 de hectare de pădure în Carpați, unele dintre ultimele păduri virgine din Europa.
🎥 Premieră unică: Toate stelele (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Povestea a doi frați care trăiesc la Budapesta, se întorc după mulți ani în satul natal pentru a petrece Crăciunul. Acolo îi așteaptă reîntâlnirea cu prietenii din copilărie și cu primele iubiri. Petreceri, mult alcool, și sentimentul că nimic nu mai e ca înainte. Deși cât de frumos ar fi, nu?
CooltCluj presupune ore de documentare, selecție atentă a informațiilor, scriere și editare. Este o muncă de culise care cere timp, atenție și consecvență, pentru ca fiecare ediție să fie cât mai completă. Dacă găsești valoare în ceea ce primești, orice donație mă ajută să continui acest proiect și să sprijin arta și cultura la fel ca până acum.
Marți, 18 noiembrie
👨🏻🎨 Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film | Ziua 1 în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. O săptămână dedicată spiritului renascentist — o călătorie între artă, filosofie și știință, prin expoziții, filme documentare, dialoguri și ateliere interactive. 18 noiembrie, ora 17:30: Deschiderea expoziției și proiectarea filmului documentar „Florența – pe urmele geniilor Renașterii”.
⛰️ Transylvania Mountain Festival 2025 - Ziua 1 în perioada 18-23 noiembrie la Cinema Victoria. Expoziția oficială de fotografie TMF 2025 la Atelier Cafe. Între 18-27 noiembrie: Expoziția de fotografie Ghețarii la Institut Français de Roumanie à Cluj. Marți, ora 18:00: Out of The Ordinary (CAN, regia: Jeff Thomas), ora 19:30: TMF shorts: A guide’s Book + Traverses, guardians of the mountain, ora 21:00: film: The Future of Climbing (FRA, regia: Guilaume Broust).
📖 Club de carte Cărturești la ARTA Café: „Viața e a mea”, de Emilia Faur de la ora 18:30. Veți citi „Viața e a mea”, de Emilia Faur – un roman care explorează „însăși condiția femeii în România, cu o luciditate, o tandrețe și o disperare pe care – în același asamblaj narativ/multimedia – nu le-am mai întâlnit”, după cum scria poetul Ștefan Manasia. Autoarea Emilia Faur va fi alături de voi la club, gata să povestiți despre scris, citit și despre cum se revendică o viață „a ta”.
📖 Iulian Bocai lansează la Cluj volumul de povestiri „Revărsatul zorilor” de la ora 18:30 la Book Corner Librarium. „E mereu la fel în relațiile lungi: întâi dispare dorința, apoi dispare blândețea. Poți să supraviețuiești primei dispariții din obișnuință sau din datorie ori poate chiar din prietenie, dar, ajuns la a doua, se vede întotdeauna sfârșitul și știu că trebuie să mă pregătesc pentru el încă dinainte să-l conștientizez cu totul. Primul semn de cruzime sau de indiferență îl anunță și de acolo nu mai e decât o chestiune de timp până-ți faci curaj să pleci, deși uneori poate dura ani buni până se dezleagă.“ - Iulian Bocai
🎭 Cei trei asasini (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților. Un spectacol ucigător de comic în care o soție, un amant și un soț pun la cale să se omoare unul pe celălalt. Un trio neajutorat în care nimeni nu știe cine pe cine urăște, cine pe cine iubește și cine poate comite cu adevărat o crimă. Barbara, o femeie naivă și foarte atrăgătoare, nu se poate hotărî dacă să rămână cu Tom, soțul ei, un bărbat onest și neîndemânatic, cu care este căsătorită de mulți ani, sau să-l părăsească pentru Jerry, dentistul ei incredibil de irezistibil. Totul se petrece într-o cameră de hotel în care nefericiții asasini se vor împiedica reciproc iar încercările de a se omorî unul pe celălalt eșuează de fiecare dată în mod hilar.
🎶 Cealaltă voce – Exiluri uitate ale pianului (cu bilet) de la ora 19:00 la Auditorium Maximum.
😊 Show de improvizație cu trupa Improvertiții (cu bilet) de la ora 20:00 la Atelier Cafe.
🎭 Acest loc blestemat | spectacol invitat (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. „Acest loc blestemat” este un spectacol inspirat din povești reale documentate la Centrul de Detenție pentru Minori și Tineri din Craiova. În centrul acțiunii se află Victor, un adolescent de 17 ani, care încearcă să-și pună ordine în viață prin consiliere psihologică și Ionuț, un băiat de 14 ani dintr-un sat izolat, care experimentează libertatea fără constrângeri. Un eveniment îndepărtat va schimba radical viețile celor doi. „Acest loc blestemat” explorează conflictul dintre reabilitare socială și violență sistemică.
🎥 Focus Makk Károly & Tóth János (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Jos de pisici (1974): Erzsi și Giza sunt două surori care trăiesc în lumi complet diferite, de o parte și de cealaltă a Cortinei de Fier, una într-un scaun cu rotile, fiind servită, iar cealaltă în continuă mișcare. Giza s-a resemnat cu trecerea timpului și este supusă prezentului, în timp ce Erzsi organizează activitățile zilnice și sfidează prejudecățile care dictează modul în care o văduvă ar trebui să se îmbrace, să se comporte și să-și trăiască viața. În timp ce surorile sunt complet opuse, ele se și completează, Giza fiind o oglindă pentru Erzsi. Ambele se conving reciproc de propriile lor adevăruri (opuse), dar, în secret, se admiră.
🎭 Vacanța vine, dar nu și pentru mine (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. O poveste despre istoria unei familii de la copilărie până la sfârșitul vieții în căutarea unei vacanțe bine meritate. Cum îți faci loc printre miile de voci ce te-au înconjurat?
Miercuri, 19 noiembrie
⛰️ Transylvania Mountain Festival 2025 - Ziua 2 în perioada 18-23 noiembrie la Cinema Victoria. Ora 18: film: In Cold Blood (FRA, regia: Alex Heitler). Ora 19:30: film: Mountain of Mistery (US, regia: Jake Hopfinger & Justin Fann). Ora 20:45: film: Run Again (FRA, regia: Alexis Berg).
👨🏻🎨 Ziua 2 | Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. 19 noiembrie, ora 18:30: Cine a fost Erasmus din Rotterdam? - dialog filosofic.
🎭 Domnișoara din Tacna (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților. „De ce mintim? De ce înșelăm? Ce ne împinge să ne imaginăm mai mult decât realitatea?” – aceste întrebări esențiale sunt firul roșu al spectacolului inspirat de “Domnișoara din Tacna”, capodopera lui Mario Vargas Llosa. Această piesă ne invită într-o călătorie profundă prin care descoperim adevărurile universale ce stau la baza existenței umane. Dorințele noastre, neîmplinirile și speranțele formează o parte din peisajul complex al vieții, pe care fiecare dintre noi este chemat să-l parcurgă, trecând prin momente de înălțare și cădere, de regrete și revelații.
🗣️ Adelina Pascale la Nepotu’ lui Thoreau de la ora 19:00 la Insomnia. Adelina Pascale (n. 1995, Tulcea) a absolvit Facultatea de Litere în cadrul UNIBUC (specializarea română-germană), obtinând și o diplomă de masterat de la CESI (cu o teza axată pe teoria filmului). În anul 2021 publică Maki for 2, volum de poezie premiat cu premiile Z9 și ARCCA.
🖼️ Expoziție | 100 Beste Plakate 23 // Cele mai bune 100 de afișe 23 la Muzeul de Artă. După succesul pe care l-a avut la Cluj anul trecut, expoziția revine cu afișele din ediția 23, care aduce o selecție nouă compusă dintr-o paletă largă de stiluri în designul de afișe din spațiul germanofon și prezintă deopotrivă munca designerilor profesioniști și a studenților.
Joi, 20 noiembrie
⛰️ Transylvania Mountain Festival 2025 - Ziua 3 în perioada 18-23 noiembrie la Cinema Victoria. Ora 10:00 – Atelier escaladă adulți la Gravity Climbing Gym. Ora 16:45 – vernisaj expoziția de fotografie – „Ghețarii” la Institut Français de Roumanie à Cluj. Ora 18:00 – film: Better Up There (FRA, Mathis Dumas).
🎶 Zilele Operei Maghiare (intrare liberă) în perioada 20-27 noiembrie. 20 noiembrie, ora 17.00: DESCHIDERE OFICIALĂ | Expoziție realizată de artista Andrea Kürti și Terényi Ede 90 – lansare de carte.
🗣️ Cititul ne face bine: beneficiile lecturii pentru sănătate și starea de bine de la ora 18:00 la Cărturești Hintz. Moderatoarea întâlnirii este Liv Tane, jurnalist cultural, scriitoare, călătoare, editoare, dar și cititoare profesionistă, fondatoarea comunității „Reading is Cool“. Veți discuta despre legătura dintre citit, creier și emoții, despre felul în care cărțile pot încetini declinul cognitiv și ne pot face mai fericiți — și, desigur, despre cât de important este să păstrăm cititul ca practică zilnică pe tot parcursul vieții.
🎥 7 Vârfuri. 7 Continente - cu Teofil Vlad (cu bilet) de la ora 18:00 la Cinema ARTA. Teofil este alpinist, ghid montan și mentor pentru tineri alpiniști, cu o experiență vastă în expediții internaționale și ascensiuni tehnice. De-a lungul carierei a demonstrat că muntele nu este doar o provocare fizică, ci și o școală de viață.
🖼️ În serviciul științei și societății transilvane – Galerie de portrete de la ora 18:00 la Muzeul de Artă. Expoziția prezintă o selecție de cincisprezece picturi în ulei, din patrimoniul muzeului, de la sfârșitul secolului al 18-lea și din secolul al 19-lea, unele dintre ele realizate de artiști de seamă, cum ar fi Johann Weikert, Venceslav Melka, Lotz Károly, Körösfői-Kriesch Aladár sau Barabás Miklós etc. Portretele, majoritatea restaurate de Rauca-Bencze Fruzsina, redau personaje care au jucat un rol semnificativ în înființarea și activitatea Muzeului Ardelean, precum Aranka György, contele Mikó Imre, Kemény József, Debreczeni Márton sau Szabó Károly. Printre portrete se numără și cel al contelui Széchenyi István, fondatorul Academiei Maghiare de Științe, instituție care aniversează 200 de ani de la fondarea sa din 1825.
🗣️ Un dialog între Ruxandra Cesereanu și Corin Braga de la ora 18:30 la Book Corner Librarium. Pretext pentru dialog: O autobiografie graffiti, editura Cartier, 2025. „Aflată, în decembrie 2024, într-un tren Cluj-Timișoara, Ruxandra Cesereanu își dă seama că «de patruzeci de ani țin în mine o autobiografie pe care nu o lăsasem să iasă și care dădea pe dinafară, nu mai voia să rămână nescrisă. Se copsese atât de tare încât năvălise peste mine ca taifunul, tornada și uraganul». În această stare de efervescență, scrie cartea de față în șase săptămâni. Nu este primul ei proiect autobiografic, dar este cel mai complex, care aduce la suprafață decenii de viață prin stări, trăiri, întâmplări considerate emblematice pentru întregul parcurs existențial. De-a lungul lui, alături se găsește constant romanul lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, o carte în multe feluri întremătoare și limpezitoare. Sau, cum scrie memorabil Ruxandra Cesereanu: «Respiram viață vie cu ajutorul unei singure cărți»”. (Sanda Cordoș)
👨🏻🎨 Ziua 3 | Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. 20 noiembrie, ora 18:30: Măsura tuturor lucrurilor: despre demnitate – dialog filosofic.
🎭 Spectacolul „Vocea dinlăuntru” (pe bază de înscriere) de la ora 19:00 la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”. Un nou proiect teatral aduce în prim-plan tema sănătății mintale în rândul tinerilor artiști. Spectacolul va fi urmat de dezbateri interdisciplinare, moderate de psihiatri, profesori și artiști, menite să spargă tabuuri și să genereze o reflecție colectivă asupra fragilității psihice. Conform datelor oficiale, aproape 50% dintre adolescenții români au avut cel puțin o dată gânduri suicidare, iar studiile europene arată că muzicienii, actorii și entertainerii se află în categoria profesională cu cel mai ridicat risc de suicid: cu 69% mai mare decât populația generală.
🎥 Seară de film altfel la Kuib (pe bază de înscriere) de la ora 19:00. Cum ți s-ar părea să mergi la film, să te aşezi pe o canapea mega confortabilă, să îți iei un ceai sau un pahar de vin, să urmărești un film timp de 1 oră şi apoi să povesteşti cu ceilalți despre ce ați vāzut?
🎭 A douăsprezecea noapte sau cum doriți (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. Viola, o tânără naufragiată pe țărmul misterioasei Ilirii, convinsă în mod eronat de moartea fratelui ei geamăn, decide să își trăiască doliul deghizată în haine bărbătești și trezește, astfel, afecțiunea inabordabilei Olivia, în timp ce ea însăși suspină după noul său stăpân, ducele Orsino. Apariția geamănului pierdut, Sebastian, adâncește confuzia și, totodată, rezolvă dilemele romantice ale protagoniștilor.
🎭 Werebear (cu bilet) de la ora 19:00 la Ziz – Art and Social Area. Trupa Váróterem Projekt, sub conducerea regizorului Imecs-Magdó Levente, se pregătește pentru premiera piesei Ursul de Anton Pavlovici Cehov. Levente știe că, dacă spectacolul nu va avea succes, cariera sa de regizor va lua sfârșit. Se teme de premieră, dar nu suficient… Nici nu bănuiește că asupra trupei planează pericole mai întunecate decât eșecul și că nu toată lumea va supraviețui reprezentației. Spectacol de teatru în limba maghiară cu subtitrare în limba română.
🎥 Vizionare de film KineDok: Zona gri de la ora 19:00 la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”. Documentarul regizat de Daniela Meressa Rusnoková oferă o privire empatică asupra unor teme puțin discutate, cum ar fi nașterile premature și salvarea nou-născuților extrem de subdezvoltați, născuți în așa-numita „zonă gri”. Prin mărturia unei mame, care reprezintă vocea multor altele, filmul deschide întrebări fundamentale din domeniul neonatologiei și ilustrează drumul îngrijirii materne pentru copii cu nevoi speciale. Care sunt dilemele și întrebările etice cu care se confruntă atât medicii, cât și părinții în aceste situații?
🎶 Concert Picuri de foc (cu bilet) de la ora 20:00 la Karciuma The Public House & Taste. Activi pe scenele festivalurilor de muzică tânără, membrii trip au susținut numeroase concerte în care au cucerit publicul atât prin piesele lor pline de emoție, cât și prin cele încărcate de energie și voie bună. Repertoriul îmbină compozițiile proprii cu reinterpretări originale ale unor piese îndrăgite din muzica folk românească.
🎥 Raw | Pushing the limits: Julia Ducournau (cu bilet) în perioada 20-22 noiembrie la Cinema ARTA. Include cele 3 lungmetraje realizate de una din cele trei regizoare care au câștigat Palme d’Or de-a lungul istoriei în perioada 2016-2025. Ora 20:15 – Raw: Primul ei lungmetraj, „Raw” (2016), a avut premiera tot la Cannes, în 2016, de unde a plecat cu Premiul FIPRESCI. Filmul spune povestea lui Justine, o tânără vegetariană, crescută într-o familie strictă, care ajunge la facultatea de medicină veterinară - aceeași pe care a urmat-o și sora ei mai mare. Aici, în urma unui ritual de inițiere, este forțată să mănânce carne crudă pentru prima dată în viață.
Pont: Newsletterul No bine, Cluj – cuprinde principalele știri naționale și locale ale săptămânii, comentate cu umor.
Vineri, 21 noiembrie
🎶 Festivalul Mozart 2025 în perioada 21-27 noiembrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
🎶 Zilele Operei Maghiare (intrare liberă) în perioada 20-27 noiembrie.
⛰️ Transylvania Mountain Festival 2025 - Ziua 4 în perioada 18-23 noiembrie la Cinema Victoria. Ora 17:30 – TMF Shorts: Nørdic Bahamas (FRA, Camille Armand) + ICE (FRA, Thibault Gachet). Ora 19:00 – film: Radu, esti OK? (RO, regia: Radu Restivan, Lucian Șuhan). Ora 20:30 – film: Endless Power. Ramon Julian’s Climbing Journey (ES, Ivan Torres).
📖 Book launch: „All in”, by Andrew Taylor and Raluca Bochiș de la ora 18:00 la Cărturești Hintz. În All In. An Executive Guide to Complexity and Digital Disruption, Andrew Taylor și Raluca Bochiș analizează în profunzime ceea ce determină cu adevărat succesul într-o eră definită de schimbări tehnologice rapide. Combinând exemple reale, studii de caz și instrumente practice, cartea îi ajută pe lideri să înțeleagă forțele care remodelează industriile și modul în care se pot adapta și prospera într-un context de complexitate fără precedent. De la tehnologie și ecologie până la sănătate și geopolitică, ritmul schimbării nu a fost niciodată mai rapid. Practicile tradiționale nu mai garantează succesul. Taylor și Bochiș le oferă cititorilor o hartă strategică pentru a regândi leadershipul, strategia și inovația în era digitală.
👨🏻🎨 Ziua 4 | Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. 21 noiembrie, ora 18:30: Copernic și curajul de a schimba Universul – dialog filosofic.
📖 „Oscar și Tanti Roz” la clubul de lectură Cărțile pe față de la ora 18:30 pe strada Bistriței nr 11.
🎭 Box Bunny (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Stimați spectatori, Trenul R31c70R operat de FC Fresh - operator teatral experimental din direcția necunoscută sosește la scenă cu o întrebare: ce se întâmplă când pierzi trenul, amintirile, locurile, persoanele… sau pe tine însuți? Ce rămâne în urmă? Vă rugăm să fiți atenți la Box Bunny și vă dorim călătorie plăcută.
🎭 Disneilend (cu bilet) de la ora 19:00 la Centrul de Creație Maidan. Pornind de la faptele din viața reală a unui deținut din România, regizorul spectacolului Disneylend, împreună cu actorii și dramaturgul, au creat o poveste pe care, urmărind-o, spectatorii vor parcurge un adevărat carusel de senzații și de emoții. Finalul surprinzător îi va lăsa cu întrebări fundamentale legate despre etichetele pe care le punem oamenilor, de distanțele care ne despart și de umanitatea care ne apropie.
🎭 Mașiniștii (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Comedia Mașiniștii, montată de Dragoș Pop în premieră națională, spune povestea unor profesioniști ai scenei, pe care însă publicul nu i-a zărit niciodată. Doi mașiniști (Sorin Misirianțu și Ovidiu Crișan), prinși în rutina precipitată de dinaintea unui spectacol, încep să se joace de-a teatrul, ajungând, pe scena fără public, să chiar facă teatru și, până la urmă, să își reevalueze în mod autentic existența, limitările și potențialul ratat. Și pentru ei, ca pentru toată lumea, arta intermediază acest proces necesar de autocunoaștere. Producția invită la o meditație pe tema raportului dintre teatru și realitate, într-un mod antrenant și plin de umor.
📖 Sci-Fi & Fantasy Book Club de la ora 19:00 la The Guild Hall.
🎥 Titane | Pushing the limits: Julia Ducournau (cu bilet) în perioada 20-22 noiembrie la Cinema ARTA. Include cele 3 lungmetraje realizate de una din cele trei regizoare care au câștigat Palme d’Or de-a lungul istoriei în perioada 2016-2025. Ora 20:00: Titane – În 2021, Ducournau a lansat cel de-al doilea lungmetraj al său, „Titane”, o dramă psihologică body horror, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2021, unde a câștigat prestigiosul Palme d’Or, făcând-o pe Ducournau a doua regizoare care primește această onoare. Filmul a fost, de asemenea, selectat ca propunerea Franței pentru Premiile Oscar. „Titane” este povestea Alexiei, care a suferit în copilărie un accident de mașină care i-a lăsat o placă de titan în craniu. De atunci dezvoltă o fascinație ciudată pentru mașini și o detașare emoțională față de oameni.
Sâmbătă, 22 noiembrie
🎶 Zilele Operei Maghiare (intrare liberă) în perioada 20-27 noiembrie.
🗣️ Cinema in focus | Teaching through film - A workshop for teachers w/ Alia Pagin [de] de la ora 11:00 la Cinema ARTA. Prin analiza filmului „La Haine” și discuții ghidate, profesorii explorează modul în care filmul poate fi folosit ca un mediu eficient pentru abordarea temelor dificile și sensibile în cadrul orelor - cum ar fi identitățile culturale, tensiunile sociale și inegalitatea. Atelierul oferă o ocazie specială de a combina competențele media cu reflecția critică asupra societății. Astfel, reprezintă un format ideal pentru cadre didactice care doresc să aducă relevanță, o abordare contemporană și profundă în activitatea lor de predare.
👨🏻🎨 Ziua 5 | Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. 22 noiembrie, ora 10:30: Creează-ți propriul scut – idealuri cavalerești de ieri și de azi - atelier creativ dedicat elevilor și tuturor celor care iubesc aventura și istoria. Ora 16:00: A deveni formă – Omul și divinul în opera lui Michelangelo – atelier filosofic.
⛰️ Transylvania Mountain Festival 2025 - Ziua 4 în perioada 18-23 noiembrie la Cinema Victoria. Ora 16:00 – TMF shorts: Zahir + The Bride of Mont Blanc + La Rubia. Ora 18:00 – film: Robson (CA, Philip Forsey). Ora 19:30 – film: Odyssea Borealis. 20:50 – Gala Premiilor TMF la Cinema Victoria, cu Bogdan Bob Rădulescu. 22:00 – TMF25 Party la Atelier Cafe.
🎥 Victoria 4+ Cinema cu joacă și aventură | Scurtmetraje animate 4-7 ani, nonverbale & atelier creativ (cu bilet) de la ora 10:00 la Cinema Victoria. Proiecții: Un tigru fără dungi, Capibara, Ursa, Ferma Lenei: o pacoste.
🗣️ Conferința ConexiU-Me 4.0 (cu bilet) de la ora 10:00 la Sala Club, Colegiul Academic, UBB. Știai că relațiile sociale de calitate sunt unul dintre cei mai importanți factori care ne influențează fericirea și sănătatea pe termen lung? Și totuși… ce face ca o relație să fie „bună”? Cum cultivăm o legătură autentică, fie că vorbim despre relația cu noi înșine, cu partenerul, cu prietenii sau cu comunitatea? Două zile pline de prezentări și ateliere susținute de specialiști în sănătate mintală: psihologi, psihoterapeuți și cercetători recunoscuți. Evenimentul este dedicat tuturor adulților interesați să își îmbunătățească relațiile și abilitățile de conectare, fie că ai studii în domeniul psihologiei, fie că pur și simplu vrei să înțelegi mai bine cum funcționează legăturile umane.
📸 Momentum – Workshop de fotografie ca la 1860 (cu plată) de la ora 13:00 la Bodybuiding Vivacity. Workshopul introductiv de tehnică fotografică Colodiu Umed este o șansă unică și rară de a descoperi tainele fotografiei inventate la 1851, alături de fotograful Paul Aioanei, pasionat de tehnicile fotografice vechi si specializat in ambrotipie si ferotipie, cu experiență de aproape un deceniu. În cadrul workshopului de circa 5 ore vei putea să faci tu însuți fotografii pe sticlă sau aluminiu, și vei pleca acasă cu un bagaj unic de cunoștințe, cât și cu o ambrotipie sau ferotipie realizată 100% de tine.
🎥 Dragostea care rămâne (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema ARTA. Un an din viața unei familii, în care ce părinții își gestionează separarea. Prin momente jucăușe și pline de emoție, filmul surprinde esența dulce-amăruie a iubirii care se stinge și a amintirilor împărtășite, pe măsură ce anotimpurile se succed. Filmul lui Hlynur Pálmason este selecționat pe lista scurtă pentru Premiile Academiei Europene de Film 2026 și este propunerea Islandei pentru Premiile Oscar.
🎥 Ars Electronica Animation Festival 2024 On Tour (cu bilet) de la ora 18:00 la Cinema ARTA. Ca în fiecare an, festivalul aduce în prim-plan cele mai recente tendințe din domeniul animației digitale, prezentând lucrări premiate la Prix Ars Electronica 2024 – una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de artă digitală. Ediția din acest an reflectă felul în care artiștii explorează noile instrumente de creație bazate pe inteligență artificială (precum Stable Diffusion, Midjourney, DALL·E, Runway sau ChatGPT) și felul în care acestea influențează arta și societatea contemporană.
🎶 Pinholes, Fluturi pe Asfalt și Nava Mamă (cu bilet) de la ora 19:00 la Machines. trei dintre cele mai reprezentative trupe ale scenei alternative românești – vor susține un concert comun, pentru prima dată împreună, într-un format special creat pentru această ocazie. Această colaborare nu este doar un line-up de concert, ci o declarație de identitate artistică comună, născută din respect reciproc și o viziune similară asupra muzicii ca formă de introspecție, catharsis și reconectare. Cele trei trupe au reușit, de-a lungul anilor, să creeze comunități solide în jurul unui sound ce oscilează între alternativ, post-rock, ambiental, cinematic rock, fiecare cu o estetică distinctă, dar complementară. Pinholes (București) explorează dimensiuni emoționale adânci printr-un amestec matur de rock alternativ, lirism melancolic și rafinament sonor. Cu albume bine primite de public și critici deopotrivă, trupa și-a consolidat reputația de formă artistică vie, aflată mereu în transformare. Fluturi pe Asfalt (Cluj-Napoca) aduce un aer cinematic, cu un post-rock atmosferic, tensionat și eliberator, în același timp. Fiecare concert e o călătorie în sine, în care sunetul vorbește acolo unde cuvintele se opresc. Nava Mamă (Iași) propune un univers propriu, în care nostalgia, fragilitatea și forța interioară se întâlnesc într-un sound fluid, captivant, cu versuri ce ating teme profunde și personale.
🎭 Sânziana și Pepelea (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. „E jucăuş, da“, afirmă regizorul, „era şi vremea când se descopereau, cel puţin la noi, efectele scenice, trapa, lumina electrică, schimbatul rapid al decorurilor, coborârea din plafon… şi într-adevăr, ceea ce se vede la Alecsandri, şi o făcea mai mult sau mai puţin calculat, era cunoaşterea folclorului. Iar noi am mers mult pe această cale a folclorului, şi nu la modul superficial, ci mai aprofundat: am ajuns la iele, la vrăjitoare, la blesteme, la legătura cu religia creştină, cu ortodoxismul. Ţinta spectacolului este însă în primul rând să bine-dispună“.
🎶 Festivalul Mozart 2025 în perioada 21-27 noiembrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
🎶 Speak Floyd (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space.
🎥 Alpha | Pushing the limits: Julia Ducournau (cu bilet) în perioada 20-22 noiembrie la Cinema ARTA. Include cele 3 lungmetraje realizate de una din cele trei regizoare care au câștigat Palme d’Or de-a lungul istoriei în perioada 2016-2025. Ora 20.:00: Alpha – Alpha este o adolescentă rebelă în vârstă de 13 ani care locuiește singură cu mama ei. Lumea lor se destramă în ziua în care Alpha se întoarce de la școală cu un tatuaj pe braț, declanșând o traumă de familie mai veche. Filmul vorbește cu putere despre teme universale și actuale: dificultățile adolescenței, relațiile de familie și stigmatul social, rezonând între culturi și generații. Filmul îmbină povestirile despre maturizare cu horror-ul corporal și tensiunea psihologică, intrând într-un trend al cinematografiei de gen elevate (Saint Maud, Hereditary).
Duminică, 23 noiembrie
🎶 Zilele Operei Maghiare (intrare liberă) în perioada 20-27 noiembrie.
🎥 A Thirsty World | European Arthouse Cinema Day (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema ARTA. Evenimentul promovează cinematografele de artă ca spații democratice esențiale pentru dialog, comunitate și diversitate culturală, susținând schimbul și echitatea în domeniul filmului. Documentarul explorează una dintre cele mai urgente provocări ale omenirii: accesul la apă potabilă. Filmul folosește imagini aeriene spectaculoase și mărturii din diferite colțuri ale lumii pentru a ilustra contrastul dintre regiunile care dispun de apă din belșug și cele afectate de secetă extremă.
👨🏻🎨 Ziua 6 | Mișcarea renascentistă, idei care au schimbat lumea: expoziții, dialoguri, proiecție de film în perioada 18-23 noiembrie la Centrul Pentru Tineret Cluj. 23 noiembrie, ora 15:00: Gândirea ca artă – Filosofia lui Leonardo da Vinci – atelier filosofic. Ora 16:30: Închiderea evenimentului prin susținerea unui moment muzical la flaut și violoncel.
🎭 Așa spune Zarathustra (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Așa spune Zarathustra e un one man show care invită publicul să compună un puzzle format din imagini și povestiri fragmentate. Performerul este prizonier într-un context care își generează și impune propriile reguli. Traversând metamorfoze fizice și emoționale continue, el articulează un limbaj suspendat între poveste, personaj și propriul sine.
🎭 12 oameni furioși (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Doisprezece oameni sunt încuiați într-o încăpere pentru a decide soarta unui alt om, judecat pentru patricid. Toate dovezile îl incriminează. Votul celor doisprezece jurați, privind vinovăția sau nevinovăția lui, trebuie să fie unanim. Oare pot cei 12 să privească obiectiv acest caz? Oare toate faptele prezentate la proces s-au petrecut întocmai?
🎶 Festivalul Mozart 2025 în perioada 21-27 noiembrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
🎶 Nightlosers (cu bilet) de la ora 20:00 la Euphoria Music Hall. Nightlosers aduc pe scena Euphoria un show plin de energie, groove și vibrații de blues-rock cu influențe tradiționale românești. Cu interpretări pasionale și improvizații spectaculoase, fiecare piesă devine un moment de neuitat.
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
👀 Aruncă o privire și la Coolturalist, newsletterul care apare de două ori pe lună și te pune la curent cu noutățile din artă și cultură, îți aduce aproape artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi sau încerci. Abonează-te aici.
Să ne citim cu bine! 🌞












