CooltCluj #73 – Evenimente culturale
Săptămâna 5-11 ianuarie 2025 | Ghidul evenimentelor culturale din Cluj
Salut! ❄️ Îți bate la ușa virtuală prima ediție de CooltCluj din 2026. Sper că ai avut un final de an senin și tihnit.
Eu mi-am făcut ultimele zile din an cam posomorâte. Asta după ce oricum m-am luptat cu o gripă zile întregi. Am intrat așa într-o stare de negativism, iritabilitate și lipsă de chef, alimentată și de starea mea fizică precară, încât nu-mi doream să văd și să vorbesc cu nimeni.
Mă simțeam tristă și abătută și deși știam că am pentru ce să fiu recunoscătoare, parcă nu-mi venea. Bine că am oameni lângă mine care mă mai scutură din când în când și îmi deschid ochii.
Pentru ce să fiu recunoscătoare? Pentru ce-am trăit, ce n-am trăit, pentru cum am făcut față anului în care-am simțit că mai avem un pic și ne dezbinăm de tot, că lăsăm internetu’ să ne ia mințile și viața, că stăm atâta cu nasul în online că nu mai știm cum să ne purtăm unii cu ceilalți și că-i tot mai fragilă societatea asta.
Adevăru’-i că m-au râcâit și îngrijorat destule în 2025. Dar am avut și bucurii și învățături care au echilibrat balanța. Am înțeles că nu sunt un om mai puțin bun dacă nu țin cu dinții de orice relație (de care o fi ea) acolo unde nu simt reciprocitate. Că nu tot ce se încheie e o pierdere. Că sunt mult mai mult decât îmi imaginez.
Mai mult ca oricând, am simțit că am câțiva oameni-stâncă care sunt aici mai ales când e greu. Ei sunt adevăratele comori. ❤️ Așadar, în 2026, îți doresc să ții aproape oamenii importanți din viața ta, să fii acolo pentru ei și să ai grijă de tine.
S-avem un 2026 adevărat, ca zăpada pufoasă care s-a așternut peste oraș vineri seară. La mulți ani!
(am scris mai multe aici despre cum a fost 2025 pentru mine)
Ediția de azi e scurtă. Mai sunt câteva zile libere și încet, încet, își reintră și cultura în drepturi. Până atunci, îți mulțumesc că ești aici și mă citești.
Ne vedem la teatru, pe la expoziții, prin săli de cinema sau pe unde ne vor mai duce cultura și arta în 2026.
Joi, 8 ianuarie
🎭 Crăiasa Zăpezilor de la ora 17:30 la Cinema Dacia. Într-o minunată iarnă, la gura sobei, copiii ascultă o poveste magică spusă de Bunica lui Kay, despre o frumoasă crăiasă cuprinsă de o vrajă teribilă. Crăiasa Zăpezii, căci despre ea este vorba în povestea noastră, crede cu tărie că băiețelul cel curajos, Kay, va reuși să o elibereze de această vrajă, de aceea îl va lua cu ea la palatul de gheață. Oare va reuși Kay să dezlege vraja? Ce va face Gherda când va realiza că prietenul ei a dispărut de acasă? Urmărind spectacolul nostru de teatru de păpuși „Crăiasa Zăpezii” veți afla cu siguranță răspunsul la aceste întrebări. Invitat special din lumea povestilor este Olaf omul de zapada ( actor deghizat ce personifica personajul) prezinta pentru micii spectatori un interactiv program de minidisco kids si baloane de sapun.
🎭 12 oameni furioși (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Doisprezece oameni sunt încuiați într-o încăpere pentru a decide soarta unui alt om, judecat pentru patricid. Toate dovezile îl incriminează. Votul celor doisprezece jurați, privind vinovăția sau nevinovăția lui, trebuie să fie unanim. Oare pot cei 12 să privească obiectiv acest caz? Oare toate faptele prezentate la proces s-au petrecut întocmai? (Tudor Lucanu)
🎭 Orașul nostru (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Orașul nostru este o piesă ludică și emoționantă care ne îndeamnă să ne trezim și să începem să ne trăim viața cu adevărat. Piesa în trei acte începe în anul 1901. Emily, îndrumată de Regizorul tehnic, își reexaminează viața simplă, parcursul ei fiind străbătut de noi începuturi și sfârșituri. Însă călătoria ei este una plină de surprize, pe măsură ce amintirile se transformă în realitate. Scrisă în 1938 de către dramaturgul și poetul Thornton Wilder, Orașul nostru este o lucrare literară îndrăgită, jucată în mod constant în SUA, fiind prezentă de zeci de ani atât pe scenele teatrelor micilor orașe, cât și pe Broadway. La momentul premierei sale, a fost o piesă revoluționară și chiar experimentală datorită tematicii sale existențiale, prezentate într-o manieră meta-teatrală, prin adresarea directă a publicului, respectiv, estetica sa minimalistă și imaginară.
Vineri, 9 ianuarie
🎭 Scripcarul pe acoperiș (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Cunoscutul muzical Scripcarul pe acoperiş a avut premiera pe Broadway, în anul 1964. Povestea se desfășoară la începutul anilor 1900, în Anatevka, un mic sat ucrainean. Comunitatea din Anatevka este una solidară, care respectă tradiția, în cadrul acestei societăţi restrânse fiecare având un rol foarte clar definit, de la rabin până la peţitoare, sau la Tevie, lăptarul, care – alături de soția sa Golde și de cele cinci fiice – încearcă să supraviețuiască. Lupta zilnică pentru asigurarea traiului şi a viitorului fiicelor, care vor fi curând la vârsta măritişului, îi dau mari bătăi de cap lui Tevie. Cu toate acestea, continuă să creadă cu fermitate în propria religie şi rămâne credincios tradiţiilor comunităţii. Dar vremurile se schimbă şi vrând-nevrând viaţa de zi cu zi a familiei este perturbată. Tevie este nevoit să-şi schimbe abordarea, dar problemele nu se rezolvă și viața paşnicului sătuc este tulburat de ostilităţi. Comunitatea evreiască este amenințată cu distrugerea, este expulzată din sat. În ciuda acestor lucruri, speranța unui nou început continuă să le alimenteze credința.
🎭 „Burghezul Gentilom” de la ora 20:30 la Urania Theater. Urania Theater prezintă spectacolul „Burghezul gentilom” ; este o comedie clasică de Molière despre Dl. Jourdain, un burghez bogat, dar ridicol, care visează să devină nobil. Pentru a-și împlini dorința, el ia lecții de muzică, dans, scrimă și filosofie, imitând fără discernământ manierele aristocrației. Însă este păcălit de cei din jur, iar ambiția sa exagerată duce la situații comice și ironice. Piesa satirizează snobismul, vanitatea și dorința oarbă de ascensiune socială.
Sâmbătă, 10 ianuarie
🎭 Abigél (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. În timpul anilor tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, o tânără fată pășește într-o lume nouă: Georgina Vitay este trimisă brusc de tatăl ei la școala de fete Matula, unde o așteaptă reguli stricte și nenumărate întrebări. De ce trebuie să fie despărțită de cei dragi? în cine poate avea încredere într-o epocă în care fiecare secret poate salva o viată? Speranța este întruchipată de un ajutor invizibil: Abigél, misterioasa statuie de piatră la care elevele pot apela întotdeauna pentru a primi încurajare.
🎭 O noapte furtunoasă (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. La o distanță de aproape un secol și jumătate de la prima reprezentație a „Nopții furtunoase”, textul lui Caragiale atrage cu aceeași intensitate actorii, regizorii și publicul românesc. Și de multe ori, această atracție nu vine din dorința de modernizare, de aducere în prezent a situațiilor de cuplu, sociale sau politice, zugrăvite fără milă de umorul și sarcasmul caragialian, ci tocmai din savoarea acelei epoci, care patinează imaginea eternului român, creând distanța necesară pentru declanșarea mecanismului comic cu atât mai frenetic cu cât încercăm să fugim de această imagine - inseparabilă umbră a noastră. Cum să nu recunoaștem și astăzi ciocnirile flagrante dintre esență și aparență, pretențiile fără fundament, discursurile politice golite de orice substanță, iubirile mofturoase și trădările multiplelor triunghiuri conjugale din așa-zisa „lume bună”, pentru care să fii la modă - în gândire și comportament - e literă de lege? „Castigat ridendo mores”, spuneau latinii, și mai mult ca sigur, Caragiale reușește și acum să-l coboare pe Sfântul Nicolae din cui pentru a-i biciui tocmai pe cei care îl foloseau și îl folosesc pe nedrept în societatea românească.
😊 Stand-up Comedy „Un Show Imposibil 7” cu Dima, Dinu, Trică și Havriciuc de la ora 20:30 la Flying Circus. Cu material nou, costume la patru ace și o chimie pe scenă greu de egalat, băieții revin mai în formă ca niciodată. Iar dacă nu ai auzit de ei încă… e doar pentru că sunt agenți secreți, nu pentru că n-ar fi amuzanți.
Duminică, 11 ianuarie
🎶 Ada Milea și Bobo Burlăcianu – Chirița’n 2+1 (cu bilet) de la ora 19:00 la Flying Circus. Un spectacol muzical-teatral savuros, plin de umor fin, ironie, absurd și muzică jucăușă, semnat de Ada Milea și Bobo Burlăcianu. „Chirița’n 2+1” este un concert după Alecsandri, Hanu, Millo și Milea, care aduce pe scenă personaje neașteptate, situații comice și cântece care spun povești – toate într-un stil inconfundabil, care te face să râzi și să gândești în același timp.
🩰 Spărgătorul de nuci de la ora 11:00 la Opera Națională Cluj.
🎶 Ada Milea: Concert Amintiri din copilărie după Creangă (cu bilet) de la ora 12:00 la YOLKA.
🎭 20 de ani în Siberia (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Populația din Bucovina a făcut parte dintr-un plan de anihilare a românilor – trimiși ca soldați pe front în prima linie sau la muncă silnică în regiuni greu accesibile, unde se stingeau în condiții inimaginabile. Spectacolul nostru are datoria de a ne face să nu uităm niciodată asta. Să-i cinstim în fiecare zi pe eroii noștri, pe martirii noștri! Dacă vom reuși printr-un act artistic asta, înseamnă că munca noastră n-a fost în zadar! Ne înclinăm în fața acestor îngeri!” (Sorin Misirianțu)
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? Scrie-mi în comentarii, să afle de ele și alți oameni buni.
👀 Aruncă o privire și la Coolturalist, newsletterul care apare de două ori pe lună și te pune la curent cu noutățile din artă și cultură, îți aduce aproape artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi sau încerci. Abonează-te aici.
Pe duminica viitoare! 🌞


