CooltCluj #98 – Evenimente culturale
Săptămâna 29 iunie-5 iulie 2026 | Ghidul evenimentelor culturale din Cluj
Cine crede că-i ușor să vezi 16 filme într-o săptămână, printre muncă și tot ce-nseamnă viața de adult, se înșală.
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost un maraton la care m-am înhămat singură – cultural, ce-i drept, dar tot maraton – și un experiment în care am descoperit cât pot funcționa pe cafea, mâncat pe fugă, exces de carbohidrați, entuziasm cu caru’ și ajuns la cinema în ultimul moment.
Dar adevărata provocare a urmat abia când m-am așezat în fața laptopului să scriu articolul de mai jos: n-am notat nimic la cald, nicio impresie, niciun sentiment, așa că a trebuit să scormonesc prin străfundurile creierului și ale inimii ca să scriu cu zvâc și miez despre cele 16 filme pe care le-am văzut la festival.
Dă mai departe ediția de azi prietenilor tăi și fii primul din gașcă care află ce mișcă prin oraș și vine cu veștile bune. Dacă aflu de alte evenimente pe parcursul săptămânii, le voi pune în articolul de pe site – să mai faci câte-un popas și acolo.
Luni, 29 iunie
🟠 Apel deschis Cluj în mișcare până pe 19 iulie. Profesioniștii din sectorul cultural din Cluj-Napoca au, și în acest an, oportunitatea de a participa la schimburi de experiență locale sau internaționale, în cadrul cărora vor documenta din interior metodele de lucru și procesele creative ale colegilor din organizații similare. Programul Cluj în Mișcare, dezvoltat de Centrul Cultural Clujean în cadrul proiectului Concentric 2026, finanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, le oferă participanților posibilitatea de a petrece cel puțin trei zile într-o organizație culturală aleasă de ei, unde pot observa practicile de lucru, strategiile și modurile prin care alți specialiști răspund provocărilor din domeniu. Rezultatul schimbului de experiență va fi un studiu de caz, parte dintr-o colecție de bune practici menită să sprijine organizațiile culturale din Cluj-Napoca în dezvoltarea colaborărilor și îmbunătățirea activității lor. Programul se încheie cu un eveniment public la Cluj-Napoca, unde participanții își vor prezenta studiile de caz.
💃🏻 Frumusețea fără granițe: splendoarea dansului clasic chinez (cu bilet) de la ora 19:30 la Opera Națională Cluj. De la eleganța rafinată a Dinastiei Tang până la energia inspirată de caligrafie, poezie, natură și legende istorice, spectacolul oferă o incursiune fascinantă în universul dansului clasic chinez. Artiștii Beijing Dance Academy vor aduce în fața publicului lucrări impresionante precum Harmonious Melody of Tang Rhyme, Wild Cursive, Fan Dance, Ink Wash și The Fourth Movement of The Yellow River, într-un dialog spectaculos între tradiție și expresie artistică contemporană.
🎭 Édes Anna (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat. „...nu există decât umanitatea și este o crimă mai mare decât omorul să fii inuman, să fii nepoliticos, să fii arogant, pentru care nici măcar un cuțit nu constituie o pedeapsă suficientă, în timp ce cea mai mare virtute este o gândire, o inimă pură, care merge la miezul problemei, pentru că nu există nimic mai important, nimic mai radical, pe care îl putem face aici, pe pământ” – scria Dezső Kosztolányi la trei ani după crearea romanului său Édes Anna, în 1929. Dar acum? În 2023? Ce înseamnă astăzi umanitatea și ce înseamnă inumanitatea? Care este cel mai mare păcat astăzi și care ar fi cea mai mare virtute? Mai sunt aceste întrebări relevante astăzi sau lumea se află deja într-un cu totul alt loc? Vă invităm să reflectați la toate acestea pornind de la un roman vechi de aproape un secol!”
🎶 Concert cu inimi #14 (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. Cine sunt ceilalți? Sunt oamenii care ne privesc. Cei care își fac o părere despre noi înainte să apucăm să spunem ceva. Cei care ne admiră, ne judecă, ne idealizează sau ne înțeleg greșit. Sunt oamenii în ochii cărora încercăm să fim suficienți și cei de care încercăm să ne desprindem. La această ediție Concert cu inimi explorăm tensiunea dintre cine credem că suntem și cine văd ceilalți în noi. Între identitatea pe care ne-o construim și poveștile pe care cei din jur le proiectează asupra noastră.
Marți, 30 iunie
🖼️ Vântul schimbării: Artiști clujeni în anii de tranziție 1990-2010+ la Castelul Banffy din Răscruci. Expoziția explorează efervescența artistică de după Revoluția din 1989 și transformările profunde ale instituției clujene de învățământ superior artistic și este dedicată artiștilor-profesori ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca care au activat în primele două decenii post-decembriste. Lucrările incluse în expoziție, diverse ca limbaj, mediu și expresie, mărturisesc dialogul, și pe alocuri tensiunea, dintre memorie și inovație, dintre tradiție și experimentul vizual care au marcat tranziția spre contemporaneitate.
🎥 Două femei (cu bilet) de la ora 15:00 la Cinema Victoria. In timpul celui de-al II-lea razboi mondial, Cesira si fiica ei de 13 ani, Rosetta, parasesc Roma de teama bombardamentelor aliatilor. In drum spre satul natal al Cesirei, ele sunt violate de catre un grup de soldati marocani. Dupa ce isi revin din aceasta traumatizanta experienta, cele doua sunt conduse la Roma de un sofer de camion aparent prietenos, dar care nu se sfieste sa cumpere cu o pereche de ciorapi, favorurile Rosettei. Aflarea adevarului de catre Cesira compromite grav relatia mama-fiica.
🎥 Dumnezeu nu ne va ajuta (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema Victoria. Filmul prezintă modul în care dinamica unei comunități montane izolate se schimbă odată cu apariția unei străine. Când o tânără chiliană pe nume Teresa ajunge într-o comunitate izolată și rigid structurată de ciobani croați, la începutul secolului XX, pretinzând că este văduva fratelui lor emigrat, viața lor liniștită se transformă, iar sosirea ei influențează profund relațiile dintre membrii comunității, aducând chiar o formă de inspirație pentru alte femei.
🎭 A vagina monológok | színházi produkció nagyváradi nők előadásában de la ora 18:00 la Planetarium. Mulți dintre noi credem că ceea ce nu este spus nu există. Mulți am fost făcuți să credem că, dacă vorbim despre anumite lucruri, provocăm. În realitate, atunci când vorbim, începem să ne vindecăm. Pentru a ne cunoaște pe noi înșine și pentru a înțelege mai bine experiența femeilor, este esențial să putem discuta deschis despre subiecte considerate tabu, despre realitățile sufletului și ale corpului nostru, care încă provoacă teamă și șoc în rândul oamenilor. Pentru ca femeile să își poată recâștiga încrederea în înțelepciunea străveche a propriului trup și suflet, este indispensabilă vindecarea traumelor fizice și emoționale pe care le poartă.
🗣️ Fantomele naționalismului după Revoluție: Martie Negru și Valea Uzului de la ora 18:00 la Centrul MCC. Dr. Gabriel Andreescu este politolog, profesor asociat la Școala Doctorală de Filosofie, Sociologie și Științe Politice a Universității de Vest, Timișoara și una dintre vocile importante ale societății civile românești. Dr. István Horváth, sociolog și cadru didactic al Institutului Maghiar de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș–Bolyai. Dr. Zoltán Kántor este sociolog, politolog, cadru universitar și director al Institutului de Cercetare pentru Politici Naționale din Ungaria. Moderator: Dr. Marius Turda, profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie și membru al Societăţii Regale Britanice a Istoricilor.
🎥 No Pride in Genocide - Queer Cinema for Palestine 2026 (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. În 2025, Queer Cinema for Palestine, sub sloganul „No Pride in Genocide”, a curatoriat un program de 90 de minute alcătuit din 8 scurtmetraje remarcabile noi, prezentat de peste 250 de grupuri și parteneri în cadrul a peste 110 proiecții din 34 de țări în timpul Lunii Pride (iunie 2025). În 2023, Queer Cinema for Palestine a organizat ediția „No Pride in Genocide”, în solidaritate cu palestinienii din Gaza și din întreaga Palestină istorică, denunțând atacurile pe care le consideră genocidare și epurarea etnică exercitate de Israel împotriva a milioane de palestinieni.
Miercuri, 1 iulie
🎭 Partea 3. Solidaritatea (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Solidaritatea nu e caritate, solidaritatea nu e iubire? Poate solidaritatea exclude? E nevoie de violență pentru a arăta solidaritatea? Ce faci când nu te poți uita în altă parte și vezi o nedreptate? Avem capacitatea de a deveni o comunitate solidară, în ciuda diferențelor și a raporturilor de putere? În lipsa unor răspunsuri sigure, spunem povești. Povești despre încercările altora de a face bine, povești care au schimbat măcar parțial istoria, povești care ne pun și mai multe întrebări. Preț de 2 ore, solidaritatea poate fi acest moment pe care ni-l oferim și pe care alegem să îl petrecem împreună, în timp ce gătim, mâncăm și ne jucăm.
🎭 Nu sunt aici (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Bătrânul trăiește dincolo de Gard. Seamănă oarecum cu ceilalți bătrâni. Uneori se plimbă, scrie, citește, mănâncă… și, din când în când, socializează. Mintea lui nu mai este o bibliotecă ordonată, ci mai degrabă un disc zgâriat: se blochează, repetă, sare peste pasaje, omite, uită. Amintirile lui se destramă, amestecându-se unele cu altele. Totuși, în adâncul său, sinele cel mai profund încă încearcă să reziste: caută repere, se agață de fragmentele de memorie existente, de motive încăpățânate care sunt încă capabile să țină laolaltă conștiința sa care se dezintegrează. Aceasta este o stare unică a existenței în prezent, unde uitarea creează situații neașteptate, iar realitatea devine efemeră pe terenul instabil al straturilor de memorie care se suprapun.
🎥 Aici mă simt acasă | premieră (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Familia e siguranță. Familia e fericire. Familia e închisoare. Prinsă într-o familie care o consideră fiica lor pierdută, o femeie le intră în jocul lor periculos, în timp ce caută cu disperare o cale de scăpare. „Aici mă simt acasă”, lungmetrajul de debut al regizorului maghiar HOLTAI Gábor, a avut premiera românească în cadrul TIFF și a câștigat Premiul Publicului. Unul dintre filmele preferate de la TIFF.25.
Joi, 2 iulie
🎭 School Run / Cursa | lectură text în lucru (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Ieșim în fiecare zi din casă la aceeași oră, ne întâlnim în aceleași locuri. Să ne salutăm? Să ne împrietenim? Poate ne vedem și mâine. Poate o să ne vedem ani și ani la rând. Poate nu. Locul ăsta nu e pentru toată lumea. Eu știu sigur că nu am de gând să plec din cel mai fericit, curat și sigur oraș din România. Vreau să-mi cresc aici copilul. Să fie cel mai mulțumit, cel mai înconjurat de prieteni, cel mai stabil financiar, cel mai sportiv, cel mai creativ și cel mai sigur de sine, cel mai smart și cel mai educat copil din generația lui. Familiile se aliniază la start. Tu cu cine ții? Cu tine cine ține?
🥩 Ziua 1 | Street Food Festival | All Stars | 2026 între 2 și 5 iulie pe Aleea Stadionului. Street Food Festival | All Stars își deschide porțile cu patru zile dedicate gusturilor autentice, muzicii și momentelor petrecute alături de cei dragi. Prima zi aduce atmosfera relaxată de început de festival, food truck-uri cu preparate din bucătăria asiatică, americană, românească și mediteraneană, DJ set-uri pe PICNIC și Courtyard Stage și activități pentru întreaga familie, marcând startul unei ediții aniversare speciale.
🎶 Live Music - Sorana Ionescu de la ora 19:00 la Samsara.
☺️ Stand-Up Comedy politic cu Serghei - „Apucăm lipsa? (cu bilet) de la ora 19:15 la Cinema Dacia. Simțiți că lumea se sfârșește? Că ne ducem dracu’ toți? Nu-i așa că dacă te uiți la știri ai impresia că vine sfârșitul lumii? Ei bine… Serghei e aici să vă liniștească: nu e chiar atât de rău.…E mai rău. Dar dacă tot se prăbușește planeta, măcar să râdem puțin înainte. Un show de stand-up comedy despre anxietatea colectivă, haosul din jurul nostru, politica românească, social media și sentimentul ăla că trăim permanent într-un breaking news. Pentru că poate nu putem salva lumea. Dar măcar putem face mișto de ea.
🎥 Apusul (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Budapesta, 1913. Tânăra Irisz Leiter vine să-și revendice un trecut: magazinul de pălării al părinților ei morți. Găsește în schimb un oraș care fierbe pe muchia unui război iminent și un secret de familie pe care nimeni nu vrea să-l spună cu voce tare.
Pont: Newsletterul No bine, Cluj – cuprinde principalele știri naționale și locale ale săptămânii, comentate cu umor.
Vineri, 3 iulie
🥩 Ziua 2 | Street Food Festival | All Stars | 2026 între 2 și 5 iulie pe Aleea Stadionului. A doua zi de festival continuă experiența cu și mai multă energie, combinând preparatele preferate ale participanților cu concertele JazzyBit x K-lu și Mihail (acoustic), completate de DJ set-uri pe celelalte scene.
🎭 Ziua 1 | Festivalul Național de Teatru pentru Elevi “CEZARA” 2026 în perioada 3-5 iulie la Cinema Dacia. Un maraton de spectacole din cadrul finalei festivalului, reunind 11 trupe de teatru de elevi din județele Cluj, Sibiu, Iași, Bacău, Botoșani, Covasna, Bistrița-Năsăud și Gorj. Publicul va putea urmări reprezentații în două secțiuni, Gimnaziu și Liceu, cu adaptări și piese semnate de autori precum Carlo Collodi, William Shakespeare, Matei Vișniec, Dumitru Solomon, Georges Feydeau și Elise Wilk, alături de creații contemporane românești. Evenimentul beneficiază de sprijinul mai multor parteneri instituționali și sponsori, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
📖 Lansare de carte și sesiune de autografe: „Luați-mă drept un vis. Povestiri în K. minor” de Ovidiu Lorenz de la ora 18:00 la Book Corner Librarium. Invitați: Doina Borgovan, Andreea Pop & Adrian Mureșan. Cum să concepi o culegere de microficțiuni axată până la identificare pe figura lui Franz Kafka dacă nu rotunjind o vârstă nemaiîmplinită de el în 1924? Compozite, blocurile textuale îmbină tematica onirică și constrângerea oulipiană, ca să respecte la virgulă structura din „Un vis“ (1914) — poate cea mai desăvârșită povestire a praghezului, unde alter egoul său cutreieră cimitirul pentru a vedea cum i se gravează numele pe o piatră tombală. După douăsprezece proze poematice inspirate din vise proprii și tot pe atâtea situații absurde ivite în plină zi, ultimul ciclu descrie cum, la un veac și mai bine de la moartea Scriitorului absolut, ajungem să trăim acte doar imaginate de el; fiindcă, până la proba contrară, suntem cu toții creaturi kafkiene în forul nostru intim: eternul domn K., inform și infirm și infim, reluând același proces al unicei zile ca pe un drum spre castelul nopții.
📖 Book Launch / Rebeca Oanță / Șefa la distorsiuni de la ora 18:00 la The Square One. Cartea va fi prezentată de Mădălina Căuneac, Diana Cornea și Alexia Pop. Seara va continua cu un after-party.
🎭 Romeo și Julieta (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Este foarte greu să vorbești despre dragoste fără a te folosi de clișee, și nu cred că poți spune ceva nou despre Romeo și Julieta. Nu are rost să ne amăgim în această privință. Textul poate fi pus în scenă într-un mod fermecător sau aruncat în adâncuri, dar cel mai important lucru este găsirea unei perspective personale. Îi ascultam cu invidie pe creatorii de teatru care povesteau despre epoca aproape legendară în care forța unui spectacol era dată de lupta cot la cot împotriva unui lucru anume. Dacă vrem să facem acest lucru astăzi, avem toate uneltele necesare. Totuși, împotriva cui ar trebui să lupte Shakespeare în zilele noastre? Spectacolul nostru nu respectă piesa de teatru care îi stă la bază, nici epoca în care trăim, mai mult, nu se prea respectă nici pe el însuși. Nu este piesa Romeo și Julieta, nu este un spectacol, sperăm că nici nu va fi receptat astfel.
🎭 Second skin (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Trecând printr-un șir nesfârșit de situații care îi cer să fie prezent, corpul reacționează cum poate: se ajustează, se blochează, se retrage, repetă tipare familiare. Rezistă. O membrană subțire, identitară, transparentă îl ține viu și în tensiune. Sub presiunea de a performa, stările oscilează între plăcere și nesiguranță, vulnerabilitate și control. Corpul protestează și învață să se adapteze cu forță și determinare. Vrea să se exprime sincer și, totodată, să fie acceptat. Abandonându-se visceralului, descoperă uneori un echilibru fragil și forme neașteptate de libertate. Un grup de performeri explorează amprentele pe care munca, expunerea și viața cotidiană le imprimă asupra propriilor corpuri. Tensiunile dintre corpul intim, corpul social și corpul profesional ies la iveală prin acumulări de gesturi, impulsuri și auto-reflecții. Memoria corpului e revizitată și reconstruită în timp real.
🎥 Movie Nights - „One Battle After Another” de la ora 19:30 în Iulius Parc.
🎶 ORRIM Respir de la ora 20:00 a Casino - Centru de Cultură Urbană. ORRIM este un concept muzical unic ce aduce în prim plan compoziții originale, un amestec sensibil și coerent între elemente de folclor stilizat, jazz contemporan și tușe minimaliste, un dialog efervescent între vocalitate și instrumentalitate. Orrim este un trio vocal-instrumental format din Flavia Maria Herdlicska -flaut, Alexandra Oprea- voce și Tiberiu Herdlicska pian, clape, sintetizator.
🎥 Orfan (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Povestea unui copil care încearcă să-și înțeleagă familia și, prin ea, traumele care au modelat Europa secolului al XX-lea și continuă să ne bântuie până azi.
Dacă CooltCluj îți face inboxul mai interesant și te ajută să rămâi aproape de artă și cultură, orice donație e un mic cadou care mă ajută să duc mai departe acest proiect.
Sâmbătă, 4 iulie
🥩 Ziua 3 | Street Food Festival | All Stars | 2026 între 2 și 5 iulie pe Aleea Stadionului. Sâmbăta aduce una dintre cele mai animate zile ale festivalului, cu un program bogat de concerte, DJ set-uri și momente artistice desfășurate pe toate scenele. Vlad Corb și OCS urcă pe scena principală, în timp ce oferta culinară variată, activitățile pentru copii și atmosfera vibrantă completează o zi dedicată celor care vor să se bucure din plin de experiența Street Food Festival | All Stars.
🎭 Ziua 2 | Festivalul Național de Teatru pentru Elevi “CEZARA” 2026 în perioada 3-5 iulie la Cinema Dacia. Un maraton de spectacole din cadrul finalei festivalului, reunind 11 trupe de teatru de elevi din județele Cluj, Sibiu, Iași, Bacău, Botoșani, Covasna, Bistrița-Năsăud și Gorj. Publicul va putea urmări reprezentații în două secțiuni, Gimnaziu și Liceu, cu adaptări și piese semnate de autori precum Carlo Collodi, William Shakespeare, Matei Vișniec, Dumitru Solomon, Georges Feydeau și Elise Wilk, alături de creații contemporane românești. Evenimentul beneficiază de sprijinul mai multor parteneri instituționali și sponsori, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
📖 Clubul de lectură de la ora 17 în Pădurea Făget. În Iulie, Luna lui Cuptor, ne întâlnim cu o carte în Pădurea Făget, să stăm la umbra copacilor, în răcoare. Dacă sunteți pasionați de cărți ca și noi, haideți în clubul nostru de lectură. Vom vorbi despre cine suntem noi, de ce citim, ce citim, cât de des, cât suntem de dependenți de cărți și chiar vom crea în direct.
🎭 Janovics (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. „Consider spectacolul Janovics ca pe un experiment, deoarece va începe acolo unde s-a terminat Tinerii barbari. Precum a doua parte a unei serii, o verigă sau mai degrabă o confluență. Asemenea Tinerilor barbari, nici Janovics nu este un spectacol biografic, el încercând să se îndepărteze cât mai mult posibil de cadrul teatral, dar spre deosebire de Tinerii barbari, în acest caz scopul nostru a fost să povestim cea mai semnificativă perioadă din viața protagonistului, sub o „nouă formă”, à la Janovics.” – Attila Vidnyánszky jr. – regizorul spectacolului
🎭 Regele moare (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Regele moare – cu excepția dansurilor macabre medievale – este singurul text dramatic din literatura universală care vorbește despre experiența muririi și, în acest sens, este o imagine, asemenea primelor piese ale lui Ionesco. Timpul său scenic, stabilit de la început cu precizie de minut, este exact atât cât durează agonia unui om. Ideea poetică fundamentală a acestei imagini este că acest om–rege, întrupat de Bérenger, este în același timp primul și ultimul; este rege în aceeași măsură ca fiecare dintre noi, primii și ultimii pe tronul propriei noastre vieți – și odată cu fiecare dintre noi piere un întreg imperiu. Vulnerabilitatea, fragilitatea, neputința – însăși efemeritatea condiției umane – pot ieși din registrul grotescului tragic sau al absurdului ridicol doar dacă ne încredem în mântuire și credem în înviere.
🎶 Concert aniversar Green Onions de la ora 21:00 pe Strada Universității.
Duminică, 5 iulie
🥩 Ziua 4 | Street Food Festival | All Stars | 2026 între 2 și 5 iulie pe Aleea Stadionului. Ultima zi a Street Food Festival | All Stars încheie ediția aniversară cu unul dintre cele mai așteptate programe. Pe scena principală urcă The Kryptonite Sparks și Om la lună, iar seara se încheie cu premiera națională a primului show de drone sincronizat cu muzică live din România. Alături de preparatele savuroase, DJ set-urile, momentele de pe Street Stage și activitățile pentru întreaga familie, duminica promite un final spectaculos pentru patru zile pline de gust, muzică și amintiri.
🎭 Ziua 3 | Festivalul Național de Teatru pentru Elevi “CEZARA” 2026 în perioada 3-5 iulie la Cinema Dacia. Un maraton de spectacole din cadrul finalei festivalului, reunind 11 trupe de teatru de elevi din județele Cluj, Sibiu, Iași, Bacău, Botoșani, Covasna, Bistrița-Năsăud și Gorj. Publicul va putea urmări reprezentații în două secțiuni, Gimnaziu și Liceu, cu adaptări și piese semnate de autori precum Carlo Collodi, William Shakespeare, Matei Vișniec, Dumitru Solomon, Georges Feydeau și Elise Wilk, alături de creații contemporane românești. Evenimentul beneficiază de sprijinul mai multor parteneri instituționali și sponsori, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
🎶 Flavius Buzilă -”NOAPTEA MINȚII” (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema Dacia. Dacă ai spus măcar o dată în ultimul an „Nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă”, atunci spectacolul ăsta este pentru tine. Trăim vremuri în care ne certăm pe politică, ne enervăm pe internet, ne speriem de știri și încercăm să ținem anxietatea la distanță. Pe scurt: Noaptea Minții. Din personajele, întâmplările și absurditățile care au adunat milioane de vizualizări online, Flavius Buzilă aduce pe scenă un show savuros de comedie și muzică live despre lumea în care trăim.
Coolturalist #45.
Câteva dintre subiectele despre care am scris în noua ediție.
De ce transformă Parisul cinematografele în refugii împotriva caniculei.
O statuetă furată din patrimoniul Germaniei a ajuns într-un sat din Buzău.
Ce lucrări de Picasso pot fi văzute în România în această vară și toamnă.
Mircea Cărtărescu, invitat la Vatican alături de unii dintre cei mai importanți scriitori ai lumii.
Cum arată prima Pinacotecă deschisă de UNArte după 162 de ani de existență.
Cum poate părul deveni subiect de artă contemporană.
Ce povești ascund noile expoziții despre Delta Dunării, apă și tehnologie.
Cum răsplătește Electric Castle fidelitatea fanilor săi.
Ce spune Benjamin Labatut despre limitele cunoașterii și inteligența artificială.
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
Să ne citim cu bine! 🌞








